(GALERIE FOTO/VIDEO) Cum a fost sărbătorită Ziua Europei de 9 mai în centrul capitalei
12 fanfare din Moldova au participat astăzi la o gală organizată cu ocazia Zilei Europei de Primăria Capitalei. Virtuozii trompetelor, tromboanelor şi tobelor au impresionat publicul venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu opere ale compozitorilor naţionali şi internaţionali.
În centrul capitalei au evoluat cele mai cunoscute orchestre din Moldova. Printre ele, Orchestra Prezidenţială şi cele ale Departamentului Trupelor de Carabinieri şi Poliţiei de Frontieră, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Locuitorii capitalei au putut asculta cântece interpretate de fanfarele din mai multe raioane ale ţării, inclusiv din Nisporeni, Şoldăneşti, Dubăsari, precum şi orchestre ale liceelor.
"În general totul a fost organizat destul de frumos, atât orchestra, cât ansamblurile de copii care ne-au cântat, au dansat, s-a făcut ceva foarte pozitiv pentru oameni", spune o femeie.
"Îmi plac dansurile, iată cum fac militarii foarte frumos, mi-a plăcut cum a cântat până acum Ion Paladi. Reiese că este o sărbătoare dublă: ziua Europei sărbătoresc aici şi acolo, ziua de 9 Mai, ziua eliberării", a zis o altă femeie.
"Orchestrele sunt foarte bine pregătite, cântă foarte frumos cântece naţionale, patriotice. Se împarte peste tot baloane, steguleţe, cărţi, este foarte frumos, îmi place", a menţionat o tânără.
"Este o atmosferă foarte caldă pentru copii, pentru toată societatea noastră", spune un bărbat.
Edilul Capitalei spune că 9 mai trebuie să fie pentru moldoveni o zi a concilierii.
"Prin ziua de 9 mai 1945 Ziua Victoriei comemorăm trecutul, pe cei care au murit în război, iar prin 9 mai Ziua Europei sărbătorim prezentul şi viitorul european al Republicii Moldova", a declarat primarul municipiului Chişinău
Organizarea evenimentului a costat bugetul local 200 000 de lei.