Garaj plin cu maşini furate. Printre hoţi sunt şi moldoveni (FOTO)
Poliţia din România a descoperit la Iaşi un garaj plin cu maşini, care au fost furate. Din gruparea de hoţi fac parte şi mai mulţi cetăţeni basarabeni, care şi-au dat identităţi false către Poliţie.
Mai multe descinderi au loc în o serie de locaţii din Iaşi pentru prinderea unor hoţi de maşini. Percheziţiile sunt efectuate de procurorii de la Crima Organizata Bucureşti. Autoturismele, toate BMW-uri X6, furate din Capitală, erau depozitate într-un garaj din Piaţa Unirii. Descinderi au loc şi în cartierul Pacurari, unde se află locuinţele hoţilor, în total patru locaţii. Oamenii legii au găsit şi un Volkswagen Passat care se pare că era folosit pentru transportul hoţilor, scrie bzi.ro.
Garajul din Piaţa Unirii fusese închiriat acum trei luni, hoţii platind şi un avans de o lună. Când deschideau garajul, spun martorii, zona era foarte atent monitorizată de membrii grupării pentru a-şi ţine departe "afacerea" de ochii curioşilor.