Gările auto s-au transformat în "adevărate furnicare". Revin studenţii în Capitală
Gările auto s-au transformat în adevărate furnicare în aceste zile. Sute de studenţi se grăbesc să ajungă în Capitală, înainte de începerea noului an de învăţământ. Tinerii spun că revin mai devreme pentru a reuşi să obţină un loc în cămin.
Cu bagaje cât mai multe, sute de studenţi au revenit astăzi în Chişinău, pentru a se pregăti de noul an de studii. Iată ce au spus tinerii:
"Trebuie să ne dea cămin. Mi-am luat haine, pled, pernă ce mai trebuie."
"Am venit să primim căminul. Mi-am luat haine, îmbrăcăminte."
"Trebuie să ne cazăm, cămin chestii. Am luat doar strictul necesar. Şi aşa avem două genţi mari, e greu."
Pentru a face faţă fluxului de călători, administraţia unor gări spune că ar putea să suplimenteze numărul curselor spre Chişinău în următoarele zile.
"Se aşteaptă cât de cât fluxul de călători să crească. Ei vin din celelalte puncte, să zicem Briceni, Râşcani, Drochia. Aici deja duce lucrul staţiile auto cu transportarea pasagerilor în direcţia Chişinău", a declarat Ion Plămădeală, vicedirector Gara Auto de Nord.
În Moldova sunt aproximativ 103 mii de studenţi.