GATA cu AMBUTEIAJELE infernale de pe strada Calea Orheiului?! Ce urmează să se întâmple în câteva luni
Problema ambuteiajelor de pe strada Calea Orheiului din Capitală ar putea fi, în sfârşit, soluţionată. În doar câteva luni, la intersecţia acestei artere cu strada Studenţilor ar urma să fie construite două bretele rutiere cu scopul de a fluidiza traficul. Mai exact, este vorba despre lărgirea străzii cu încă o bandă, dar nu pe tot perimetrul, ci doar în apropierea intersecţiei. Astfel, virarea la dreapta va putea fi efectuată de şoferi fără să aştepte la semafor.
Deocamdată au fost efectuate doar măsurări. Conform acestora, noua bandă va lărgi drumul cu circa 2 metri. Responsabilii de la Direcţia Transport spun că lucrările de amenajare a bretelelor rutiere vor începe săptămâna viitoare şi vor dura circa trei luni.
"Va fi construită o bandă de virare de pe strada Studenților, pe strada Calea Orheiului şi o bandă de pe Calea Orheiului, pe strada Studenților. Calculele noastre ne arată că ar fluidiza până la 20 la sută, capacitatea de trecere a intersecţiei date. Urmează şi să mutăm şi staţiile de aşteptare, să creăm buzunare pentru staţiile de aşteptare", a menţionat Adrian Boldurescu, şeful Direcţiei Generale Transport şi Căi de Comunicație.
Şoferii care trec zilnic prin această zonă spun că ideea autorităţilor este binevenită, pentru că seara şi dimineaţa în zonă se formează ambuteiaje infernale:
"Sigur că va fi mai bine. Vom putea vira cu lejeritate, deoarece dimineaţa este foarte greu".
"Da, este foarte important, pentru că aici sunt ambuteiaje enorme".
"E bine, este la intrare în Chişinău. Nu o să fie ambuteiajele acestea. Dimineaţa sunt foarte mari ambuteiaje de la intrare în Chişinău".
Cel mai mult s-au bucurat şoferii vehiculelor de mare tonaj. Aceştia spun că zilnic rămân blocaţi ore în şir la intrare în Capitală, din cauza fluxului mare de transport:
"E imposibil să treci, suferim cu toţii, mai ales şoferii de TIR. Da, eu cred că o să se schimbe situaţia, numărul maşinilor este în creştere, dar drumurile cum au fost aşa şi au rămas".
Costul proiectului este de 1,6 milioane de lei, bani alocaţi deja de administraţia locală.