Gata cu joaca. Câţi moldoveni au rămas fără arme în 2014 din cauza abaterilor de la lege
Circa 3.400 de persoane fizice și juridice au fost amendate anul trecut pentru încălcarea legislației privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă. Un număr total de 48 de infracțiuni cu aplicarea armelor de foc au fost comise în 2014, cu aproximativ 35 la sută mai puține față de anul 2013.
Cele mai multe procese verbale, peste 2.400 la număr, au fost întocmite pentru încălcarea regulilor de înregistrare a armelor. Aproximativ 900 de amenzi s-au dat pentru încălcarea regulilor de deţinere şi port a armei, iar peste 80 de procese verbale au fost întocmite pentru tragerea din armă de foc în locuri publice.
Suma totală a amenzilor s-a ridicat la peste 600.000 de lei. Totodată, în 2014 au fost confiscate peste 1.700 de arme de foc şi au fost anulate aproape 300 de permise de port-armă.