GATA CU TERENURILE ÎN PARAGINĂ! Proprietarii care nu le prelucrează ar putea rămâne fără ele şi vor fi AMENDAŢI
Proprietarii de terenuri care nu le prelucrează s-ar putea pomeni fără ele pentru o perioadă de minim patru ani şi vor fi obligaţi să achite până la patru sute de lei amendă. Iniţiativa autorităţilor a apărut după ce mai mulţi agricultori s-au plâns că tratează culturile, însă din cauza terenurilor din vecinătate lăsate de izbelişte toate lucrările sunt în zadar. Astfel, Ministerul Agriculturii intenţionează să reducă numărul pământurilor aflate în paragină şi să-i oblige pe deținători să le prelucreze.
Pavel Mătrăguna deţine 11 hectare de livadă de mere în satul Isacova din raionul Orhei. Agricultorul se plânge că, în acest an, plantaţia i-a fost afectată de nişte insecte apărute de la un teren aflat în paragină.
"Am avut o invazie foarte mare de buhna fructiferă, care practic mi-a stricat foarte mult mierii şi fiind puţine am fost nevoit să le livrez la suc în loc să le vând în stare proaspătă la un preţ mai bun", a spus Pavel Mătrăguna.
Producătorul susţine că nu are cu cine remedia problema şi este nevoit să cheltuie mai mulţi bani pentru îngrijirea livezii: "Chiar să vrem să facem consolidarea acestor terenuri nu avem cu cine discuta deoarece foştii proprietari nu mai sunt în viaţă, au câte patru cinci urmaşi şi practic nu sunt în ţară. "
Cu asemenea plângeri s-au adresat mai mulţi fermieri la MInisterul Agriculturii. Astfel, autorităţile au decis să facă schimbări la Codul Funciar, iar unele funcţiile de gestionare a terenurilor să le atribuie primarilor.
"Primăria poate să-l dea în arendă, preia gestiunea terenului nelucrat. Dacă se găseşte proprietarul, atunci se întoarce proprietarului, dar perioada de până la patru ani de zile primăria poate să-l gestioneze", a declarat Iurie Uşurelu, secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii.
Unii oamenii salută iniţiativa. Eugenia Ţărnă din Bardar, raionul Ialoveni povesteşte că a primit de la părinţi 50 de ari de teren arabil, pe care însă nu-l prelucrează din lipsă de timp.
Iată ce spun oameni:
"La lucru, soţul este la Chişinău şi eu la Chişinău. Trebuie de arat, trebuie de semănat şi noi le-am lăsat".
"Ar fi bine de făcut nişte schimbări căci mult pământ în Republica Moldova nu se prelucrează".
"Când eram noi mai tineri, dacă cineva nu-l lucra atunci al doilea an era luat şi era dat celor tineri".
Alţii, însă, sunt împotriva acestor modificări:
"Mai bine lasă să stea în paragină. Nu sunt de acord niciun procent, nimic. Lasă mai bine să pască o vacă".
Reprezentanţii din cadrul Ministerului Agriculturii speră că, în scurt timp, proiectul va fi votat în Parlament. În Moldova, 17 la sută din ternurile arabile sunt în paragină.
- COMPENSAŢII PENTRU FERMIERI. Proprietarii terenurilor din Dubăsari vor primi bani pentru că nu şi-au putut lucra pământurile
- CURAJ NEBUN! Pentru că s-a săturat să stea în ambuteiaj, un bărbat şi-a desenat propriul marcaj pe şosea. Ce a urmat (FOTO)
- Operațiunea Umbriș continuă. Amenzi pentru șoferii cu geamurile tunate (VIDEO)