GAŢCAN ESTE FERICIT LA ROSTOV. Mijlocaşul moldovean evoluează pentru FC Rostov din 2008
Alexandru Gaţcan este mulţumit de cum îi merg treburile la FC Rostov şi nu are de gând să plece la vreun alt club!
Fotbalistul moldovean şi-a prelungit recent contractul cu ”galben-albaștrii” până în vara anului 2019.
Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani este legitimat la FC Rostov din 2008 şi este în prezent căpitanul echipei.
"Foarte bine mă simt la Rostov. Familia de asemenea se simte bine. Preşedintele mi-a oferit ocazia să-mi prelungesc pe un an, deoarece mai aveam un an", a spus căpitanul FC Rostov, Alexandru Gațcan.
După sezonul 2016/2017, în care Rostov a debutat în grupele Ligii Campionilor, echipa evoluează sub aşteptări în actuala stagiune. Clubul lui Gaţcan se află pe locul 10 în clasament după prima parte a campionatului rusesc.
"Suntem la două puncte de locul 6. Dacă totul o să meargă bine, mai jucăm şi în cupă. Asta înseamnă că de pe locul 6 putem să ne calificăm în Europa League. Totul este posibil", a spus căpitanul FC Rostov, Alexandru Gațcan.
Jucătorul nostru şi-a încărcat bateriile în această iarnă la Dubai împreună cu soţia şi cei trei copii.
Gaţcan alege de mai mulţi ani Emiratele Arabe Unite ca destinaţie de vacanţă.
El a revenit la Chişinău, unde îşi va petrece Revelionul alături de de rude şi cei dragi.
"Îmi doresc ca anul 2018 să fie sănătoasă familia, părinţii, toţi cunoscuţi, ca oamenii din Moldova să fie mai pozitivi şi să realizeze tot ce au planificat", a spus căpitanul FC Rostov, Alexandru Gațcan.
FC Rostov va relua antrenamentele pe 10 ianuarie şi va efectua primul cantonament în Turcia.