"Gaură neagră" în reţeaua mondială. Ţara aproape decuplată de la Internet
Firmele americane care supraveghează traficul mondial pe web au constatat că marţi, Siria era aproape decuplată de la reţeaua de Internet, relatează Incont.ro, cu referire la AFP.
Siria s-a confruntat, ieri după amiază, cu o pană de Internet", a anunţat Biroul însărcinat cu operaţiuni de stabilizare a conflictelor din cadrul Departamentului de Stat american, preluând pe contul său informaţii de la firme americane în domeniul înaltei tehnologii.
Un purtător de cuvânt al departamentului nu a fost în măsură să confirme acest mesaj postat pe Twitter şi nici să explice motivele acestei aparente adevărate "găuri negre" în reţeaua mondială. Astfel, Umbrella Security Labs a anunţat o "prăbuşire semnificativă a traficului (pe Internet) în Siria" începând de la ora 18.45 GMT (21.45, ora Moldovei).
"Dacă analizăm mai atent, se pare că Siria aproape că a dispărut de pe Internet", a declarat Dan Hubbard, reprezentant al companiei Umbrella Security Labs.
Gigantul american Google a publicat reprezentări grafice, cu ajutorul firmelor Akamai şi Renesys, relevând o prăbuşire a circulaţiei de informaţii pe Internet de pe teritoriul Siriei.