canal tv
Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează vineri France Presse, citată de Agerpres.
Protestatarii au vandalizat magazine şi au aruncat cu pietre în poliţişti în cartierul parlamentului, potrivit Agenţiei naţionale de informaţii.
Mai mulţi manifestanţi au fost răniţi în riposta poliţiei, a precizat agenţia oficială.
Incidentele au avut loc în ajunul unei mari manifestaţii antiguvernamentale planificate sâmbătă în ţara confruntată cu o criză economică fără precedent.