Gazoductele Nabucco şi Southstream nu pot fi interconectate
Gazoductele Nabucco şi South Stream nu pot fi interconectate. Declaraţia îi aparţine directorului general al grupului energetic italian Eni, Paolo Scaroni. Motivul este tergiversarea construcţiei gazoductului Uniunii Europene.
Scaroni a spus că este imposibil să ai sinergii cu ceva ce nu există. Declaraţia italianului vine după ce ambasadorul Statelor Unite în Italia, David Torn, a precizat că cele două conducte de gaze ar putea fuziona. Torn a mai menţionat că aceasta ar pune capăt concurenţei dintre cele două proiecte energetice ale Uniunii Europene şi Rusiei.
South Stream este dezvoltat de compania rusă Gazprom şi cea italiană şi presupune transportul de gaze naturale spre Europa pe sub Marea Neagră. Construcţia acestuia urmează să fie terminată în 2015.
Proiectul european Nabucco presupune alimentarea pieţelor din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Construcţia gazoductului urmează să înceapă anul viitor.