Gazprom a acceptat condiţiile Uniunii Europene privind livrarea de gaze
foto: publika.md
Gigantul rus Gazprom a acceptat joi noile condiţii impuse de Comisia Europeană privind aprovizionarea cu gaze naturale în statele din centrul şi estul Europei, pentru a evita o amendă de 10% din cifra de afaceri, informează mediafax.ro.
În urma măsurilor luate, compania Gazprom va fi nevoită să permită mai multă transparenţă a preţurilor şi va avea obligaţia de a aproviziona pieţe izolate precum cea a statelor balcanice şi cea a Bulgariei.
Compania Gazprom, care asigură o treime din necesităţile de gaz din Uniunea Europeană, este monitorizată de Comisia Europeană din anul 2012, fiind acuzată formal în 2015 pentru că ar fi suprataxat clienţi din Europa Centrală şi de Est şi ar fi blocat activităţile firmelor rivale.
- Britanicii vor să devină cetăţeni germani înainte de a ieși din Brexit
- Sondaj: Popularitatea UE este în creştere, cu un an înaintea alegerilor
- Secretarul de Stat al SUA: Statele Unite şi UE pot avea o abordare comună în privinţa Iranului
- Giuseppe Conte, un profesor de drept a fost desemnat la funcţia de prim-ministru al Italiei