Gazprom acceptă oferta lui Vlad Filat: Preţul la gazul natural va fi revăzut
Concernul rus Gazprom va ţine cont de oferta Guvernului de la Chişinău de a participa la proiectele investiţionale, atunci când va stabili preţul gazelor naturale livrate Moldovei. La această înţelegere au ajuns, astăzi, în cadrul discuţiilor premierul moldovean, Vlad Filat, şi şeful Gazprom, Alexei Miller.
La întrevedere au mai participat ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţa, preşedintele Consiliului de administraţie al SA „MoldovaGaz", Alexandr Gusev, viceministrul economiei Ilarion Popa, şi vicepreşedintele Consiliului de administraţie al SA „Gazprom", Alexandr Medvedev.
Părţile au examinat mersul lucrărilor în vederea stabilirii parametrilor noului contract privind livrarea de gaze naturale Republicii Moldova. Actualul contract expiră la data de 31 decembrie 2011.
Alexei Miller a menţionat că Gazprom are o colaborare bună cu Republica Moldova şi a adus în calitate de exemple faptul că prin ţara noastră este tranzitat gazul rusesc, dar şi faptul că Moldova şi Gazprom sunt coproprietari ai SA „MoldovaGaz".
Alexei Miller a menţionat că ştie despre discuţia dintre Vlad Filat şi Vladimir Putin, în cadrul întrevederii celor doi premieri la Sankt-Petersburg, şi a spus că este deschis pentru un dialog constructiv în beneficiul reciproc. Totodată, el a menţionat că există unele probleme ce ar trebui soluţionate până la semnarea noului contract. „Sunt gata să mă implic personal şi să ne vedem ori de câte ori va fi nevoie pentru a ajunge la o soluţie", a precizat el.
Vlad Filat a apreciat disponibilitatea conducerii concernului rus de a avea un dialog deschis şi constructiv atât în vederea soluţionării problemelor existente, cât şi a semnării noului acord. „Întâlnirea de astăzi a fost una foarte utilă, care ne-a ajutat să înţelegem mai bine situaţia ce există la moment. Cu siguranţă, vom mai avea întâlniri şi vom identifica o soluţie convenabilă", a declarat şeful Guvernului.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că, de la 1 ianuarie 2012, gazul importat din Federaţia Rusă va fi mai ieftin. Gazprom ar fi acceptat reducerea tarifului gazelor naturale în schimbul unor concesii de ordin economic din partea Moldovei. Potrivit lui Lazăr, furnizorul rus s-a arătat interesat de anumite active din sectoare strategice, cum ar fi centralele electrice. În prezent, Moldova achită un preţ de 400 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze.
Economie
- Termocom cere SCUMPIREA CĂLDURII cu 16%
- Preţul gazului importat din Rusia ar putea fi mai mic începând cu anul viitor
- Şeful Misiunii FMI în Moldova a avut o întrevedere cu Vlad Filat: Reformele au nevoie de stabilitate politică
- Filat: E posibilă o altă alianţă VIDEO
- Filat: Nu vom permite ca Republica Moldova să revină la guvernarea comunistă
- Vlad Filat pleacă la Moscova VEZI AGENDA VIZITEI