Gelul cu efecte uimitoare! Opreşte imediat sângerarea, grăbind procesul de vindecare
Veti-Gel este o substanţă uimitoare cu acţiune imediată care atunci când este aplicată pe rană nu numai că opreşte instant sângerarea, dar grăbeşte şi procesul de vindecare, scrie descopera.ro.
Invenţia îi aparţine unui student în anul trei al unei Universităţii din New York, iar acţiunea sa este atât de rapidă şi eficientă încât chiar şi sângerarea rănilor majore de la nivelul organelor interne sau arterelor se opreşte imediat. Veti-Gel (cunoscut şi sub numele de Medi-Gel) este o formă sintetică a matricei extracelulare, substanţele care formează un fel de schelă care ajută la menţinerea celulelor unite şi care declanşează procesul de coagulare în cazul în care apar rănile.
Pentru că plantele produc un material similar cu matricea extracelulară, tânărul a folosit plante modificate genetic pentru a crea Veti-Gel. Invenţia poate fi păstrată în tuburi la orice temperatură de la 1 grad celsius, până la 32 de grade Celsius.
De asemenea, gelul poate fi utilizat şi pentru vindecarea arsurilor. Landolina a explicat cum unul dintre cunoscuţii săi a suferit arsuri de gradul doi pe corp şi cum după doar o zi de la aplicarea gelului „s-a vindecat”.
Veti-Gel poate acţiona în trei moduri, în funcţie de partea rănii cu care intră în contact. El poate stimula crearea de substanţe coagulante, poate activa celulele trombocite pentru a închide rana şi crează presiune asupra ranei astfel încât să nu mai fim nevoiţi să punem noi presiune.