General Motors are planuri mărețe. Vrea să obțină profit din vânzarea mașinilor electrice
Cei mai mulți constructori auto au început deja să investească masiv în dezvoltarea mașinilor electrice, însă măsurile lor sunt departe de a le aduce profitul în conturi, cel puțin deocamdată.
În aceste condiții, americanii de la General Motors, prin vocea CEO-ului Mary Barra, au făcut o promisiune îndrăzneață în fața investitorilor. Constructorul din Detroit susține că, până în 2021, va reuși să obțină profit din vânzarea mașinilor electrice, pornind deja în căutarea formulei câștigătoare, scrie automarket.ro.
Șefa companiei nu a oferit detalii sau explicații cu privire la modul în care GM dorește să atingă acest obiectiv.
Totuși, oficiali din cadrul GM și din industria auto consideră că profitul din vânzarea mașinilor electrice poate fi atins printr-o combinație între tehnologia bateriilor, un design ieftin și flexibil pentru mașină și un volum mare de producție în principal în China, potrivit celor de la Reuters.
În ultima perioadă, GM a pornit investiții semnificative în strategia de electrificare.
Mary Barra a încercat să-i convingă pe investitori de potențialul constructorului în lupta cu rivali precum Tesla, mizând pe succesul electricului Chevrolet Bolt.
- BMW construiește în Cehia un centru de testare pentru mașini autonome și electrice
- CELE MAI PROFITABILE FILME. Companiile americane de producție au înregistrat venituri de sute de milioane de dolari
- Prima țară din Europa în care mașinile electrice și hibride depășesc în vânzări mașinile tradiționale