Generalul Abdulghani al-Assadi: Estul orașului Mosul va fi cucerit ''în câteva zile''
Forțele irakiene vor cuceri total partea de est a orașului Mosul de la gruparea Stat Islamic (SI) ''în următoarele zile'', potrivit unui responsabil militar irakian, relatează agerpres.ro.
De la lansarea, pe 17 octombrie 2016, a ofensivei ce vizează alungarea jihadiștilor din cel de-al doilea oraș ca mărime din Irak și din împrejurimile sale, forțele proguvernamentale au cucerit mai multe sectoare din estul Mosulului, oraș tăiat în două de fluviul Tigru.
Estul Mosulului va fi cucerit ''în câteva zile, dacă Domnul va voi'', a declarat pentru AFP generalul Abdulghani al-Assadi, un înalt responsabil din cadrul unităților de elită ale contraterorismului (CTS), vârful de lance al ofensivei de la Mosul.
Vestul Mosulului rămâne sub controlul Statului Islamic, care, din 2014, a proclamat în acest oraș ''un califat'' în teritoriile pe care le-a cucerit în Irak și în Siria. De atunci, SI s-a retras mult, îndeosebi în Irak, unde Mosulul rămâne ultimul său mare bastion.
Duminică, unii responsabili au relatat că forțele irakiene, care sosesc prin estul orașului, au ajuns la un pod peste Tigru pentru prima dată de la declanșarea operațiunii militare. Acest pod este ''cucerit din punct de vedere tactic'', a precizat Assadi.
Potrivit generalului irakian, unitățile CTS sunt, printre altele, ''pe punctul de a încercui Universitatea din Mosul'', al cărei campus se află la est de Tigru.