Generalul Soleimani va fi înmomântat marţi în oraşul său natal
Puternicul comandant militar iranian Qasem Soleimani, ucis într-un raid american la Bagdad, va fi înmormântat marţi în oraşul său natal Kerman din centrul Iranului, după trei zile de ceremonii de omagiere în întreaga ţară, au anunţat sâmbătă Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Asasinarea într-un atac american cu dronă care a avut loc vineri la Bagdad a arhitectului strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, generalul Qassem Soleimani, şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului şi numărul doi al Hashd al-Shaabi (coaliţie de paramilitari irakieni pro-iranieni), a aruncat lumea în incertitudine şi a declanşat teama de o conflagraţie regională.
Trupul neînsufleţit al lui Soleimani urmează să ajungă sâmbătă seară la Teheran, după care duminică va fi transportat în oraşul sfânt şiit Mashhad pentru o ceremonie ce va avea loc lângă sanctuarul Imamului Reza, au transmis Gardienii Revoluţiei, într-un comunicat publicat pe site-ul lor în noaptea de vineri spre sâmbătă.
"O ceremonie va avea ulterior loc la Teheran luni dimineaţă, apoi corpul pur al acestui soldat al poporului şi al naţiunii va fi înmormântat la Kerman marţi dimineaţă", se mai arată în comunicat.
Un mare grup de studenţi a anunţat organizarea pentru sâmbătă a unui priveghi pentru omagierea generalului Soleimani la Universitatea din Teheran. Ei se vor deplasa apoi la Aeroportul Mehrabad pentru sosirea sicriului cu corpul neînsufleţit.
Generalul, mort la vârsta de 62 de ani, a fost un om cheie al regimului iranian şi una dintre cele mai populare personalităţi publice din ţară, unde era extrem de urmărit pe reţelele de socializare.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis imediat o "răzbunare severă" şi a decretat trei zile de doliu naţional.