Geneva a adoptat cel mai mare salariu minim din lume. Care este suma
Cetăţenii elveţieni din Cantonul Geneva au votat adoptarea legii salariului minim. Echivalat în dolari, noua sumă minimă la care este îndreptăţit un angajat este de aproximativ 21,3 euro pe oră, devenind astfel cel mai mare salariu minim din lume.
Iniţiativă de stabilire a salariului minim la 23 de franci elveţieni pe oră a fost votată de 58% dintre alegătorii elveţieni din Cantonul Geneva. Elveţia nu are o lege a salariului minim care să reglementeze nivelul acestuia la nivel naţional, dar în ultimii ani, 4 din cele 26 de cantoane (Neuchatel, Jura, Ticino şi acum Geneva) au votat introducerea unui salariu minim. „Noua lege a salariului minim se va aplică pentru aproximativ 6% dintre angajaţii din canton începând cu data de 1 noiembrie”, a declarat Mauro Poggia, un ales al cantonului, pentru CNN. Organizaţia sindicatelor din Geneva a descris rezultatul alegerilor drept „o victorie istorică, o victorie care va aduce beneficii direct pentru 30,000 de muncitori, două treimi dintre care sunt femei”.
Michel Charrat, preşedintele unei asociaţii a muncitorilor care fac navetă între Geneva şi Franţa, a declarat că măsura este una profund dezirabilă, mai ales în urma efectelor pandemiei de COVID-19.
„Pandemia ne-a arătat cum o parte a populaţiei elveţiene nu-şi permite să trăiască în Geneva. Noul salariu minim este o garanţie pentru a nu cădea sub pragul sărăciei”, a declarat acesta pentru The Guardian.
Sistemul elveţian de democraţie directă le cere alegătorilor să-şi exercite dreptul de a vota de patru ori pe ani şi le permite cetăţenilor să strângă semnături pentru introducerea de iniţiative populare. Până acum, legea salariului minim fusese respinsă de două ori în Geneva, în 2011 şi 2014. În cadrul ultimului referendum asupra subiectului, votul nu s-a desfăşurat doar în Geneva, ci în întreaga ţară, 76% dintre votanţi opunându-se atunci legii care ar fi stabillit un salariu minim naţional de 22 de franci elveţieni.
În total, pentru o lună, salariul minim ajunge la aproximativ 3,710 euro. Chiar dacă pare enorm din perspectiva majorităţii celorlalte state din lume, înţelegerea contextului economic al Genevei răspunde oricăror posibile uimiri. Geneva este pe locul 10 într-un top al celor mai scumpe oraşe din lume întocmit de The Economist în 2020. Cei aproximativ 4000 de franci pe care îi vor câştiga angajaţii care lucrează pe salariul minim îi pun pe aceştia cu puţin deasupra pragului sărăciei pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii cu vârstă sub 14 ani, calculat în prezent la 3,968 de franci elveţieni.
Elveţia, chiar dacă este una dintre cele mai bogate ţări din lume, nu a scăpat de efectele economice ale pandemiei, guvernul anticipând o scădere de 6,2% a PIB-ului în 2020, cea mai mare criză economică din 1975. Mulţi analişti sunt de părere, în consecinţă, că pandemia de COVID-19 a avut un impact important asupra votului exprimat de cetăţenii eleveţieni, scrie adevarul.ro.