Geniştii Armatei Naţionale aniversează 25 de ani. Vizitatorii au asistat la demonstraţii spectaculoase (FOTO)
Lupte corp la corp, exerciţii spectaculoase cu foc şi prezentarea obiectelor explozive. Toate acestea au putut fi văzute în cadrul ceremoniei de aniversare a 25 de ani a batalionului de geniu a Armatei Naţionale. Aceasta este unica unitate din ţară, care dezamorsează obiecte explozive găsite de pe timpul celui de-al doilea război mondial.
La eveniment au fost expuse diverse tipuri de explozive, dar şi tehnica de dotare a geniştilor.
"Cablu scule, sondă, detector de metale, geanta instructorului sanitar. Fiecare obiect are misiunea sa aparte", a spus comandantul echipei de minare, Evghenii Axentii.
În acest an, geniştii au depistat 527 de obiecte expozibile pe teritoriul ţării.
"Când cetăţenii găsesc în ogor în pădure, marcează zona, nu-l ating nici într-un caz şi anunţă poliţistul de sector", a spus comandantul echipei de minare, Evghenii Axentii.
Cei prezenţi au putut vedea mai multe maşini, cum ar fi cele de deminare şi săpare a tranşeelor.
Acesta este un Kraz 255, dat în exploatare acum 50 de ani. Maşina cântăreşte 20 de tone şi este destinată trecerii pe apă a unităţilor tehnice. Platforma plutitoare este formată din 4 secţiuni. Ultima dată vehiculul a fost folosit în anul 2015, în cadrul unor exerciţii militare.
Vizitatorii s-au arătat impresionaţi de diversele tipuri de explozibile şi unităţile tehnice expuse.
"Este prima dată şi este foarte interesant. Ei riscă cu viaţa lor proprie atunci când deminează ceva."
Fiecare misiune la care participă geniştii îi îngrijorează nu doar pe ei, dar şi pe familiile acestora.
"În fiecare dimineaţă cunoscând că merg la serviciu dumnealor se gândesc la riscurile care sunt expus, însă aceasta nu îi împiedică ca să mă susţină. "
Leonid Raţă a ales profesia de genist încă de mic copil, după ce s-a inspirat de la tatăl său, care la fel a activat în batalionul de geniu a Armatei Naţionale. Copilăria sa a petrecut-o mai mult printre militari. Acum tânărul participă la misiuni internaţionale.
"Anul trecut am venit dn misiunea KFR, unde am participat fiind înlocţiitor comandat a grupei de minare, pe perioada de 6 luni am vizitat lucrări de cercetare şi de minare, tot din Kosovo. "
Potrivit Ministerului Apărării, din 2018 militarii vor beneficia de mai multe privilegii, incluse în pachetul social.
"La ora actuală se desfăşoară construcţia a 335 de apartamente de serviciu, care vor fi date în exploatare până la luna decembrie 2018, în garnizoana Chişinău şi geniştii la fel vor beneficia de locuinţe de serviciu", a spus viceministrul Apărării, Gheorghe Galbur.
Batalionul de Geniu a fost fondat în anul 1992. Militarii participă în misiuni peste hotare din Kosovo şi Irak.
- Trei soldați ruși, uciși în estul Siriei în lupte cu SI
- Nuntă cu perepeţii. Un mire a devenit erou după ce a salvat de la înec un copil (FOTO)
- PUBLIKA WORLD. Armata Siriei și aliații săi și-au intensificat atacurile împotriva Statului Islamic
- Peste 11 mii de soldați ruși luptă în conflictul din Donbass
- La Helsinki a fost înființat un centru pentru contracararea amenințărilor hibride
- 26 de obiective explozive din diferite localităţi au fost deminate de către geniştii Armatei Naţionale în luna septembrie