George W. Bush, discurs emoţionant despre tatăl său: Un om extraordinar şi nobil
Ceremonie emoţionantă în capitala Statelor Unite. Sicriul fostului preşedinte George Bush Serior a fost adus la catedrala din Washington pentru o slujbă religioasă. Rudele şi apropiaţii au ţinut scurte discursuri în care au omagiat memoria marelui om politic.
La ceremonii au participat preşedintele Donald Trump şi foştii lideri de la Casa Albă, Barack Obama, Bill Clinton şi Jimmy Carter, împreună cu soţiile lor, şefi de stat şi de guvern din întreaga lume, foşti şi actuali demnitari americani.
În catedrală au intrat apoi fiii lui George Bush, împreună cu familiile lor.
Fiul fostului preşedinte, care a fost şi el şef al statului, a vorbit despre tatăl său ca militar şi politician, aşa cum l-a cunoscut el.
"A fost un patriot. După liceu, a lăsat deoparte planurile de facultate ca să devină pilot militar, odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial", a spus George W. Bush, fiul fostului preşedinte al SUA.
În discursul său, George W. Bush şi-a amintit de copilărie şi a subliniat cât de mult a însemnat tatăl său pentru el:
"Unii i-au pus răbdarea la încercare... Ştiu că am făcut-o şi eu, dar a răspuns mereu cu o dragoste necondiţionată."
În aplauzele celor prezenţi la funeralii, fiul său i-a adus un ultim omagiu şi i-a mulţumit pentru tot ceea ce a făcut în viaţă:
"Un om extraordinar şi nobil. Cel mai bun tată pe care fiii şi fiicele îl pot avea."
După ceremoniile din Washington, sicriul fostului preşedinte George H W Bush a fost transportat cu avionul la Houston, statul Texas, şi a fost depus la o biserică, unde oamenii pot merge să îi aducă un ultim omagiu.
În cursul zilei, el va fi dus cu un tren special tras de Bush 41, o locomotivă vopsită în culorile Air Force One, până în localitatea College Station.
Acolo se află Biblioteca Prezidenţială şi Muzeul George Bush, în curtea căreia, cel de-al 41-lea lider de la Casa Albă va fi înmormântat astăzi alături de soţia sa Barbara şi fiica lor Robin, care a murit de leucemie când avea patru ani.