Georgianul Vaja Tarhnişvili rămâne la Sheriff
foto: ziar.jurnal.md
Vaja Tarhnişvili rămâne la Sheriff! La mai puţin de o lună după ce s-a retras din fotbal, georgianul de 40 de ani a fost numit în funcţia de director sportiv al echipei.
Sezonul 2011-2012 a fost ultimul în cariera de fotbalist pentru fundaşul de fier, iar conducerea clubului a anunţat că se retrage în cinstea lui tricoul cu numărul cinci. Tarhnişvili a jucat la Sheriff între anii 1999 - 2012 timp în care a ieşit pe teren de 487 de ori în tricoul galben-negrilor şi a marcat 29 de goluri.
Eternul căpitan a făcut parte din echipă în toate cele 11 sezoane în care Sheriff a luat titlul, a mai câştigat de şapte ori Cupa şi de patru ori Supercupa Moldovei, iar în 2003 şi în 2009 a obţinut Cupa CSI.