Gerard Depardieu a vizitat pentru prima dată Teatrul Bolshoi din Rusia
Gerard Depardieu a vizitat pentru prima dată cunoscutul Teatru Bolshoi din ţara sa adoptivă, Rusia. Actorul a fost întâmpinat de zeci de jurnalişti, dar şi de către ministrul Culturii, pe care l-a îmbrăţişat ca pe un vechi prieten.
Depardieu a rămas impresionat. El a spus că teatrul este plin de mistere.
"Tot ce am văzut aici este excepţional. Bolshoi nu este doar un teatru, culisele sale sunt intrigante. Toată lumea ştie că atmosfera de aici este electrizantă", a spus actorul.
Ministrul Culturii de la Moscova i-a făcut şi un cadou concetăţeanului său.
"I-am dăruit varianta în limba franceză a cărţii "Fata Căpitanului", să o citească pe drumul spre Saransk", a declarat ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski.
Gerard Depardieu a renunţat la paşaportul francez în favoarea celui rusesc în luna ianuarie, în semn de protest faţă de intenţia autorităţilor de a introduce taxe mai mari pentru cei care câştigă peste un milion de euro pe an. Actorul a fost acuzat atunci că şi-a abandonat Patria.
Iniţial, Depardieu a anunţat că se mută în Belgia sau Muntenegru. În cele din urmă, a ales Federaţia Rusă, chiar dacă impozitul pe lux a fost anulat de Curtea Constituţională din Franţa.
- Gerard Depardieu, rus cu acte în regulă. Actorul şi-a luat paşaportul chiar de la Vladimir Putin
- Depardieu va fi cercetat penal pentru că nu s-a prezentat în instanţa de judecată
- Depardieu: Opoziţia rusă nu poate oferi o alternativă puterii
- Actorul francez Gérard Depardieu, invitat să joace într-un film la Chişinău DETALII