Germania a depăşit vârful valului Omicron și se pregătește de relaxarea restricțiilor
Valul uriaş de infectări provocat în Germania de varianta Omicron a fost depăşit, iar țara poate să înceapă relaxarea restricţiilor antiepidemice, a anunţat ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach.
"Măsurile luate au fost cele adecvate. Ele ne-au permis să reducem semnificativ numărul deceselor şi noi am trecut prin valul Omicron destul de bine în comparaţie cu alte ţări. Valul Omicron a trecut - aproape exact în ziua pe care eu am prezis-o în urmă cu o lună. Acest lucru înseamnă că o relaxare moderată a restricţiilor este de acum înainte posibilă", susține oficialul german, citează digi24.ro.
Ministrul german a făcute aceste declaraţii cu o zi înainte de reuniunea la care vor participa cancelarul Olaf Scholz şi prim-miniştrii celor 16 landuri ale Germaniei, programată pentru miercuri, în timpul căreia vor fi discutate propunerile ce vizează relaxarea majorităţii restricţiilor antiepidemice în săptămânile următoare.
"Aceste măsuri au fost adecvate", a declarat Karl Lauterbach, referindu-se la strategia adoptată până acum de Germania pentru a combate pandemia de COVID-19. "Ele ne-au permis să reducem semnificativ numărul deceselor şi noi am trecut prin valul Omicron destul de bine în comparaţie cu alte ţări", a adăugat ministrul german al Sănătăţii.
Incidenţa infectărilor cumulate la şapte zile, raportată la 100.000 de locuitori, a scăzut marţi pentru a treia zi la rând în Germania şi a ajuns la 1.437, a anunţat Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor, mai scrie sursa citată de Agerpres.
Ministrul Karl Lauterbach, reprezentant al Partidului Social Democrat, este totodată un medic epidemiolog care a prezis că numărul infectărilor ar putea să crească în Germania în perioada de vârf a valului Omicron şi să atingă pragul de 400.000 pe zi. Totuşi, acest prag nu a fost atins.