Germania ia în calcul vaccinarea obligatorie anti-Covid: „Situația este extrem de dramatică”
foto: publika.md
canal tv
Situație dramatică în Germania. Parlamentul se va pronunţa până la sfârşitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva Covid -19 a întregii populaţii pentru a opri focarul de infecţii.
Totodată, Berlinul va transfera pacienții cu Covid în străinătate, inclusiv în Lombardia. Între timp, viitorul cancelar german Olaf Scholz a declarat marți că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19.
Situația de la terapie intensivă „este extrem de dramatică” a declarat ministrul sănătății din Baden-Wuerttemberg, anunțând că landul se pregătește să trimită pacienți și în străinătate și a primit deja undă verde din partea Italiei (Lombardia), Franței și Elveției, scrie La Repubblica.
Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.