Germania se teme de un deficit sever al forței de muncă
Guvernul german a aprobat miercuri un plan de formare profesională menit să ofere soluții în fața deficitului de forță de muncă deja existent și care conform estimărilor actuale se va accentua, astfel că în anul 2030 în Germania ar putea exista circa trei milioane de locuri de muncă vacante, scrie agerpres.
Documentul avertizează asupra efectelor îmbătrânirii populației și menționează printre soluțiile propuse și creșterea prezenței femeilor în posturi calificate.
Ar fi 'de preferat' ca deficitul de forță de muncă să fie acoperit cu angajați calificați proveniți din rândul populației active și crescute în Germania, dar și din rândul imigranților comunitari, explică un purtător de cuvânt al guvernului.
Angajarea pe posturi calificate a imigranților — sau refugiaților — veniți din afara Uniunii Europene nu este considerată posibilă pe termen scurt și mediu, întrucât aceștia au nevoie de o perioadă îndelungată pentru a se integra în societate germană și în piața muncii, a indicat la prezentarea documentului același reprezentant al executivului de la Berlin.
Conform unui studiu independent efectuat de institutul Prognos și menționat în planul prezentat de Ministerul german al Muncii, economia germană va avea în anul 2030 circa trei milioane de posturi vacante, număr ce ar putea ajunge la 3,3 milioane zece ani mai târziu.
Studiul recomandă autorităților și mediului de afaceri să investească în formarea profesională a forței de muncă și avertizează de asemenea că deficitul de personal calificat afectează practic toate sectoarele economiei.
În contextul îmbătrânirii accentuare a populației, se estimează că în anul 2040 procentul populației calificate va fi în Germania de numai 10%, iar deficitul de forță de muncă se va manifesta îndeosebi în sectorul electronicii, al energiei, tehnologiei informațiilor, precum și în sectorul sanitar (medici și personal auxiliar), contabilitate și alte servicii.
Prin urmare, provocările economice și sociale ce rezultă în urma acestui deficit accentuat al forței de muncă sunt enorme și este nevoie de acțiuni rapide pentru a evita o problemă endemică pe piața germană a muncii, se subliniază în planul prezentat de guvernul german.
ROMÂNIA - UE
- Un autobuz cu moldoveni, implicat într-un GRAV ACCIDENT în Cernăuţi: SUNT RĂNIŢI
- Persoanele cu dizabilități vor beneficia în curând de case de locuit. Acestea vor putea trăi pe cont propriu
- Salariul mediu lunar pe economie a fost majorat. Cu cât a crescut față de anul 2016
- Noua structură a Guvernului, prezentată Parlamentului. Lista ministerelor prezentate de premierul Filip
- Noua structură a Guvernului, votată de Parlament (FOTO)
- Zilierii sunt la mare căutare. Mai mulţi legumicultori se plâng că nu au forţă de muncă pentru lucrul cu ziua