Germania și Brazilia sunt primele semifinaliste ale Cupei Mondiale de fotbal
Germania și Brazilia sunt primele semifinaliste ale Cupei Mondiale de fotbal din acest an. În primul meci din sferturi, nemții au învins Franța cu 1-0 datorită golului marcat de Mats Hummels după doar 15 minute de joc.
Germania a devenit prima națională din istoria fotbalului care s-a calificat în semifinalele Mondialului pentru a cincea oară consecutiv. Gazdele turneului, brazilienii au acces în careul de ași ai competiției în urma unei victorii cu emoții în fața Columbiei.
Columbia a redus din diferență cu zece minute înainte de final prin James Rodriguez care a devenit golgheterul Cupei Mondiale, cu șase reușite. Brazilia va întâlni Germania în semifinale.
Astăzi se vor juca celelalte două partide din sferturi. Argentina va întâlni Belgia, iar Olanda se va duela cu revelația campionatului, Costa Rica.
- Germania și Franța s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial
- Încep sferturile de finală la Campionatul Mondial! Care sunt cele mai aşteptate meciuri ale etapei
- Nebunie totală în Algeria! Cum au fost întâmpinaţi fotbaliştii naţionalei la revenirea de la Campionatul Mondial (VIDEO)