Germania şi Norvegia au început să iasă din izolare
Germania şi Norvegia - care consideră că noul coronavirus este ”sub control” - au început luni să iasă din izolare, o operaţiune lentă şi delicată, într-o Europă izolată de săptămâni de zile, în continuare împietrită de pandemie, dar care abia aşteaptă să-şi relanseze economia.
Până în prezent, continentul european a plătit cel mai greu tribut maladiei, înregistrând aproape două treimi din cele 164.000 de decese din lume. Italia este ţara cea mai afactată - cu 23.660 de morţi, urmată de Spania - 20.453, Franţa - 19.718 şi Regatul Unit - 19.718 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ stabilit din surse oficiale.
Cu 135.000 de cazuri şi aproximativ 4.000 de decese, pandemia este ”sub control şi gestionabilă” în Germania, au apreciat autorităţile, care au autorizat astfel redeschiderea luni dimineaţa a unor magazine cu o suprafaţă de până la 800 de metri pătraţi.
Magazine alimentare, librării, concesionari auto, magazine de haine şi de flori pot primi din nou clienţi. În pofida federalismului, măsura se aplică în mod sensibil diferit în cele 16 landuri din ţară, iar numeroase magazine rămâneau în continuare închise luni în capitala ţării, Berlin.
Saloanele de coafură urmează să redeschidă de la 4 mai. Locurile culturale, barurile, restraurantele - mai puţin în cazul livrărilor - locurile de joacă, terenurile de sport rămân, de asemenea închise. Marile adunări - concerte sau competiţii sportive - rămân interzise cel puţin până la 31 august.
Situaţia rămâne ”fragilă”, a subliniat cancelarul Angela Merkel, care a anunţat această prmă etapă a unei strategii care ridică treptat restricţiile sociale implementate de o lună.
Acest plan pus în aplicare de către Germania - locomotiva economică a Bătrânului Continent - este scrutat de o Europă care trăieşte în izolare de aproape o lună şi în care unele ţări se pregătesc să înceapă provocarea ieşirii din izolare - pe măsură ce boala pare oprită.
Provocarea este enormă - o relansare treptată a activităţii, controlarea nerăbdării populaţiei închise, eventuale riscuri de explozie socială, în paralel cu o prevenire a unei posibile reapariţii a virusului şi cu sisteme sanitare saturate.
”Nu vom mai putea să ne trăim vechea viaţă mult timp. Distanţa şi protecţia vor rămâne regula şi măsura vieţii noastre cotidiene”, a avertizat Armin Laschet, liderul uneia dintre cele mai afectate regiuni din Germania, Renania de Nord-Westfalia.
Şcolile şi liceele germane urmează să fie redeschise treptat - de la 4 mai. Măsurile de distanţare socială în spaţiul public rămân prelungite, iar purtarea măştii este ”puternic recomandată”.
Austria vecină a permis marţi redeschiderea prudentă a micilor magazine şi grădinilor publice, îndemnând totodată populaţia să-şi limiteze deplasările şi menţinând recomandări dure cu privire la purtarea măştii şi distanţei între persoane.
Norvegia a început de luni să-şi redeschidă creşele - primul pas a unei ridicări ente şi treptate a restrcţiilor impuse la jumătatea lui martie, scrie a1.ro