Germania, un nou record de cazuri noi de COVID-19. Aproape 20.000 de persoane infectate
Germania a înregistrat joi un nou record al cazurilor noi de COVID-19. Conform datelor publicate de Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor infecţioase (RKI), 19.990 de cazuri de noi contaminări cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, informează Agerpres. Recordul anterior a fost de 19.059 de cazuri anunţate sâmbăta trecută, scrie libertatea.ro.
Germania, care se află într-o carantină parţială până la sfârşitul lunii cu scopul de a încetini răspândirea coronavirusului, înregistrează un total de 597.583 de contaminări cu SARS-CoV-2 de la începutul epidemiei, dintre care 10.930 de decese.
Autorităţile atenţionează că testarea este mult mai extinsă decât la ultimul vârf al epidemiei în ţară, cu jumătate de an în urmă, ceea ce înseamnă că este dificil de spus cu certitudine dacă cifrele actuale reprezintă într-adevăr un nou record. Germania se află într-un un lockdown “ușor”, iar şcolile și grădinițele sunt deschise, însă restaurantele și barurile sunt închise.
De asemenea, reuniunile publice sunt interzise, iar călătoriile, descurajate. Teatrele, cinematografele, piscinele, sălile de fitness și saunele sunt, de asemenea, închise.