Germania va aloca o SUMĂ IMENSĂ pentru susţinerea imigranţilor şi refugiaţilor
Germania va aloca 6.000.000.000 de euro pentru a face faţă crizei imigranţilor şi refugiaţilor. Decizia a fost luată de coaliţia de guvernare de la Berlin, după ce, în ultimele două zile, în țară au ajuns peste 20.000 de oameni. Banii vor fi distribuiţi regional şi vor fi folosiţi pentru a construi aziluri şi pentru întreţinerea celor existente.
Germania aşteapă în acest an peste 800.000 de solicitanţi de azil, mai mult decât orice altă ţară din Uniunea Europeană. În context, şi Papa Francisc a îndemnat credincioşii să fie solidari şi să ajute refugiaţii.
"Îndemn parohiile, comunităţile religioase, mănăstirile şi sanctuarele din toată Europa să ofere adăpost la câte o familie de refugiaţi", a spus liderul de la Vatican, Papa Francisc.
Autorităţile din Austria au anunţat că îşi vor închide treptat frontiera cu Ungaria pentru imigranţi. Oficialii susţin că decizia a fost luată pentru menţinerea securităţii, dar şi pentru respectarea procedurilor legale de solicitatare de azil.
Odată cu această criză, oficialii de la Bruxelles susţin că sunt puși în fața unei alte provocări. Potrivit unui reprezentant al Oficiului european de poliție, autoritățile comunitare au drept prioritate lupta împotriva unei rețele de aproximativ 30 de mii de presupuși traficanți de persoane, care fac afaceri pe seama refugiaților.