Germania va găzdui o reuniune G7 dedicată impactului invadării Ucrainei asupra securităţii alimentare
sursa foto: publika.md
Germania va găzdui vineri o reuniune virtuală a miniştrilor Agriculturii din ţările G7 pentru a discuta impactul invadării Ucrainei de către Rusia asupra securităţii alimentare mondiale şi modul cum pot fi stabilizate cel mai bine pieţele de alimente, a anunţat marţi Guvernul de la Berlin, transmite Reuters.
"Furnizarea de produse alimentare în Germania şi Uniunea Europeană este în siguranţă dar deficienţe mai mari pot fi aşteptate în unele ţări din afara UE, în special acolo unde există deja lipsuri din cauza unor probleme precum seceta", a declarat ministrul german al Agriculturii, Cem Oezdemir, într-un comunicat de presă.
"Majorări de preţuri pentru produsele agricole nu pot fi excluse nici în ţările industrializate", a precizat Cem Oezdemir.
Germania deţine în acest an preşedinţia rotativă a G7, reprezentând cele mai importante economii democratice, un grup format din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Japonia.
Rusia susţine că acţiunile sale din Ucraina reprezintă o "operaţiune specială" care nu este destinată ocupării teritoriului ci distrugerii capacităţilor militare ale statului vecin. Invadarea Ucrainei a declanşat cea mai gravă criză de securitate cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii.
Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui. Marii importatori de cereale sunt deosebit de vulnerabili, în condiţiile în care Ucraina şi Rusia aprovizionează foarte multe ţări din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa.
În luna ianuarie un indicator al preţurilor mondiale la alimente calculat de Naţiunile Unite s-a apropiat de un nivel record.