Germanul Andre Greipel a obţinut prima sa victori în 2014, după ce a câştigat etapa a patra a Turului Down Under
Andre Greipel a câştigat cea de-a patra etapă a Turului Down Under! Germanul s-a impus în faţa lui Jurgen Roelandts şi Elia Viviani. Australianul Cadel Evans a rămas lider în clasamentul general după această etapă.
Andre Greipel a obţinut prima sa victorie în 2014. Ciclistul german a câştigat cea de-a patru etapă a Turului Down Under, care se desfăşoară în Australia.
Greipel s-a impus fără mari probleme, fiind cronometrat cu trei ore 33 de minute şapte sutimi. Acesta a fost urmat de colegul său de la Lotto, Jurgen Roelandts şi Elia Viviani. Câştigătorul primei etape, Simon Gerrans, a terminat etapa pe locul patru, iar Nathan Haas pe cinci.
După patru etape, Cadel Evans, a rămas lider în clasamentul general. Australianul este urmat la şapte secunde de Simon Gerrans. Italianul Diego Ulissi este pe locul trei la general, fiind la 14 secunde în spatele liderului.
Următoarea etapă a competiţiei din Australia se va desfăşura între localităţile McLaren Vale şi Willunga, pe o distanţă de 151 de kilometri. Competiţia din acest an a ajuns la cea de-a 15-a ediţie şi a deschis sezonul turneelor din calendarul Uniunii Internaţionale de Ciclism.