Gerul a adus o minivacanţă unor elevi: Autobuzele şcolare nu au rezistat la frig, iar unele şcoli au fost închise (VIDEO)
Frigul din ultimele zile a perturbat şi procesul educaţional. Mii de elevi nu au mers nici astăzi la şcoală pentru că zeci de instituţii de învăţământ din ţară şi-au sistat activitatea.
Potrivit autorităţilor, luni copiii vor ajunge la şcoală şi îşi vor continua studiile. Astăzi însă, mai multe săli de clasă erau goale. Din cauza gerului, 31 de şcoli din nordul şi sudul ţării au fost închise.
Cea mai gravă situaţie este în raionul Taraclia, unde autorităţile au închis pentru două zile toate instituţiile de învăţământ. De asemenea, din cauza temperaturilor scăzute, în 14 şcoli din ţară durata orelor a fost redusă până la 30 sau 35 de minute. Iar 2.400 de elevi nu au putut fi transportaţi la şcolile de circumscripţie cu autocarele.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Transporturilor a informat că toate drumurile de acces spre şcolile de circumscriptii erau curăţate şi practicabile, iar autocarele n-ar fi ajuns la destinaţie pentru că nu au rezistat la ger.
Elevii gimnaziului din satul Pruteni, raionul Făleşti, nu au putut ajunge astăzi la ore. Autobuzul care îi transportă zilnic la şcoală s-a defectat.
"Motorina este de vară şi s-a făcut ca laptele, este albă ca smântâna. Am scos motorina, am pus-o pe plită şi am încălzit-o, am turnat-o înapoi, dar degeaba pentru că ţevele au îngheţat", a declarat şoferul autobuzului.
În aceste condiţii, unii elevi au mers la şcoală pe jos. Cei mai mulţi copii, totuşi, au stat acasă.
"Nu au ajuns la şcolile de circumscripţie 117 copii din cinci localităţi. Temperatura joasă nu permite de a porni sistemul de transmisie a motorului şi se descarcă acumulatorul", susţine Gheorghe Zbârceog, inspector la Direcţia Învăţământ Făleşti.
Datele Ministerului Educaţie arată că, astăzi, din cauza temperaturilor scăzute, aproape 2.400 de elevi din 22 de raioane nu au putut fi transportaţi la şcolile de circumscripţie.
- Viscolul închide şcolile. Peste 600 de elevi din toată ţara nu au ajuns la ore din cauza vremii
- Iarna a pus stăpânire pe Moldova. Mai multe localităţi au rămas fără curent electric, iar zeci de şcoli au fost închise
- Tot mai multe şcoli sunt închise din cauza frigului. Astăzi încă 31 de instituţii şi-au sistat activitatea