Gerul rămâne stăpân pe Moldova. Câte grade vor indica termometrele
Foto: publika
Mâine, în țară cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab din Sud-Est. La Briceni şi Soroca se vor înregistra minus şapte grade Celsius, iar la Bălţi minus şase grade. La Orhei, Chişinău şi Tiraspol se vor înregistra minus cinci grade Celsius, iar la Leova se așteaptă cu un grad mai puţin. La Comrat și Cahul sunt prognozate minus două grade Celsius.
În zilele următoare, temperaturile vor crește. În Capitală, sâmbătă și duminică maximele vor ajunge până la două grade, iar cerul va fi variabil. Luni și marți temperaturile vor creşte până la şapte grade Celsius şi se aşteaptă precipitaţii sub formă de lapoviţă.
În cea mai mare parte a Europei, cerul va fi variabil. La Madrid şi Paris se vor înregistra 10 şi, respectiv, nouă grade Celsius. Iar la Londra şi Berlin cu un grad mai puţin. În capitala Italiei se vor înregistra 15 grade Celsius. La București, meteorologii au prognozat trei grade Celsius. Ziua de mâine va fi geroasă la Moscova și Kiev unde se așteaptă minus cinci și, respectiv, minus opt grade Celsius. În Europa Centrală va fi mai cald. La Budapesta se așteaptă opt grade, la Varșovia trei grade, iar la Praga vor fi şapte grade Celsius.