Gest frumos pentru 30 de copii din familii sărace din Zamciogi. Voluntarii le-au organizat o adevărată sărbătoare
Darurile de la Moş Crăciun au ajuns mai devreme la 30 de copii din familii sărace din satul Zamciogi, din raionul Străşeni. Un grup de voluntari le-a organizat o adevărată sărbătoare. Pentru ei au fost sacrificaţi trei purcei.
Fiecare godac avea peste o sută de kilograme. Carnea a fost împărţită în mod egal copiilor, pentru a se bucura și ei de o masă de sărbătoare în familie. Drept răsplată, copiii au cântat colinde şi i-au urat pe gospodari.
Cei mici au mai primit în dar dulciuri şi rechizite.
"Am fost rău oleacă, oleacă am fost cuminte. Dulciuri am primit. Cu fratele mai mic o să le mâncăm."
"Neaşteptat. Haine. O să le îmbrac."
Alături de copii au fost și părinții, care sunt bucuroşi că vor avea din ce pregăti bucate de Crăciun.
"Un gest foarte frumos. Copii se bucură de cele primite, de dulciuri, de ce s-a oferit. Cărniţa o să o preparăm chiar şi astăzi."
"De Crăciun, o friptură, să facem o fripturică, o măliguţă. Tare sunt bucuroşi copii."
Organizatorul acţiunii de caritate, Victor Alexeev spune că micuții merită toate darurile din lume.
"În tot anul, ne facem o plăcere ca aceşti copii să se simtă mai bine, le facem nişte cadouri deosebite an de an rechizite şcolare, dulciurile şi clar lucru să aibă şi pe masă o pomană de porc", a spus Victor Alexeev, organizator.
"Vrem să aducem bucurie în fiecare familie, în fiecare suflet.Vrem să vă îndemnăm absolut pe toţi, ca toată lumea, din toată ţara să contribuie la astfel de gesturi", a spus Serghei Suman, chirurg.
"Vreau să aduc mulţumiri din suflet oamenilor cu inimă mare. Anul acesta ne-am permis puţin mai mult. Dacă anul trecut au fost sacrificaţi doi purcei, anul acesta sunt sacrificaţi trei. Cu al treilea purcel a contribuit Primăria", a spus Petru Răbdău, primarul comunei Rădeni.
Acţiunea de caritate este organizată pentru al treilea an la rând.
- Codouri de la Moş Nicolae pentru copiii cuminţi. Ce a primit în dar o fetiţă din Capitală
- Este adevăratul secret al bucătarilor! Cum să decongelezi carnea în doar cinci minute
- Emoții de nedescris la Gala Edelweiss. Vlad Plahotniuc a oferit în dar o casă unei familii cu trei fetițe, crescute doar de tată (FOTO)