Gest inedit al unei pugiliste! Sarita Devi a refuzat medalia de bronz câştigată la Jocurile Asiatice
Indianca Sarita Devi a refuzat medalia de bronz câştigată la Jocurile Asiatice după ce a rămas nemulţumită de decizia arbitrilor, care i-au acordat victoria adversarei sale din semifinale.
Sarita Devi a refuzat să primească medalia de bronz, pe care şi-a asigurat-o după ce a pierdut meciul din semifinale în faţa lui Park Ji-Na, din Coreea de Sud, în cadrul Jocurilor Asiatice. Sportiva din India a refuzat să ia medalia după ce nu a fost de acord cu decizia arbitrilor.
Sarita Devi a urcat cu ochii în lacrimi pe podium, însă a refuzat în mod spectaculos medalia pe care oficialii au încercat să i-o ofere.
La coborârea de pe podium, ea a acceptat medalia, iar apoi i-a agăţat-o la gât lui Park Ji-Na, medaliată cu argint la această categorie, în care aurul a revenit unei alte indiene, Mary Kom.
"Desigur, asemenea lucruri se mai întâmplă uneori. Sportivii care sunt din ţara gazdă a evenimentului sunt favorizaţi. Din păcate, nu am putut câștiga. Știm cu toţii cine a învins şi sunt foarte supărată de acest rezultat", a menţionat Devi.
Membrii Comitetului de Organizare al Jocurilor Asiatice s-au simţit ofensaţi de atitudinea sportivei din India şi au declarat că pugilista ar fi trebuit să nu se prezinte la ceremonia de premiere.
Gestul Saritei Daevi a lăsat în umbră performanţa compatrioatei sale Mary Kom, care a cucerit prima sa medalie de aur la Jocurile Asiatice, după cinci titluri mondiale, precum şi o medalie olimpică de bronz obţinută la Londra, în 2012.
- Medaliatul cu bronz la Mondialul de lupte libere Mihai Sava a revenit la Chişinău. Sportivul a fost întâlnit ca un adevărat erou
- Medaliatul cu bronz la Mondialul de lupte libere, Mihai Sava, va primi un apartament în Chişinău
- Victorie la taekwon-do! Moldova a cucerit medalia de argint la Campionatul European de tineret