Gest nobil al unei tinere. Ce a făcut voluntara pentru bicicliştii din capitală
Gest nobil al unei tinere din capitală. Voluntara a editat, din cont propriu, mai multe pliante cu sfaturi şi cu regulile de circulaţie pentru biciclişti şi le-a împărţit, în stradă, în speranţa că acestea îi vor ajuta să evite situaţiile de accident.
Într-o singură zi, tânăra voluntară a împărțit 25 de pliante.
"Sunt zece reguli pe care trebuie să le respecți. Noi avem un blog. Încercăm să îl popularizăm, să stabilim legături cu diferite siteuri pentru ca să preia banner-ul nostru. Este ca o temă pentru acasă în cadrul școlii pentru lideri politici ai parteneriatului estic", a spus Tatiana Ciaglic, voluntară.
Regulamentul le interzice bicicliștilor să se țină cu mâna de autovehicule. De asemenea, nu se permite nici deplasarea fără a ține cel puțin o mână pe ghidon sau fără a ține picioarele pe pedale. Nu au voie să transporte nici încărcături care ar putea să-i dezechilibreze.
Unii bicicliștii au apreciat inițiativa tinerei, deoarece, spun ei, nu știau regulile de circulație:
"Nu le prea știu, nu circul pe stradă, ci pe trotuar. Este o idee foarte bună pentru că mulți circulă pe stradă, dar puțini știu că e periculos".
"Nu prea știu regulile, deoarece nu mă deplasez pe stradă. O să citesc și voi cunoaște. Este o inițiativă bună"
"Atunci când virezi la stânga sau la dreapta este necesar să îndrepți mâna în acea direcție. Și ridic mâna în sus atunci când mă opresc. Trebuie de respectat aceste reguli".
Pentru printarea unui pliant alb-negru, tânăra plătește 50 de bani. Ea își propune însă, ca pliantele pe care le va edita în curând să fie în culori.