Gest şocant făcut de un turist german care vizita piramidele din Egipt. Momentul a fost filmat
Andrej Ciesielski, un turist originar din Munchen, s-a căţărat până în vârful Marii Piramide din Gizeh, deşi acest lucru este interzis prin lege.
Mai mult, germanul în vârstă de 18 ani a filmat întreaga sa "aventură" pe monumentul vechi de 4.500 de ani, apoi a postat imaginile pe blogul personal, scrie realitatea.net.
"M-am plimbat prin complexul turistic, aşteptând momentul potrivit pentru a începe să mă caţăr pe Marea Piramidă. Când am început căţărarea, un vânzător ambulant stătea în spatele meu, dar nu mi-a păsat de el. M-am întors cu spatele, el a început să râdă, iar eu mi-am văzut de treabă. Când ajunsesem pe la jumătate, unii oameni m-au văzut şi se tot uitau în sus, spre mine. Aşa m-a observat şi poliţia. Au strigat ceva la mine în limba arabă, dar nu m-a interesat şi am continuat să urc în timp ce ascultam muzică în căşti", a povestit Andrej pe blog.
"Am avut nevoie de circa opt minute pentru a ajunge în vârf. Ca să cobor am avut nevoie de 20. Siguranţa e pe primul plan", a adăugat el.
În ciuda gestului său, turistul nu a fost pedepsit în niciun fel, scrie The Telegraph. Totuşi, el spune că localnicii îl avertizaseră anterior că pentru încălcarea legii poate să ajungă la închisoare.
"Când am coborât înapoi, poliţia m-a luat imediat şi m-a dus la secţie pentru a mă chestiona. De asemenea, s-au uitat şi la camera mea de filmat pentru a vedea ce am înregistrat. Prima dată, au vrut să mă ducă la Ambasada Germaniei, dar după un timp am fost eliberat fără ca ceva să mi se întâmple", a explicat Andrej.