GESTUL DE LAUDĂ făcut de poliţiştii din Făleşti pentru două fetiţe abandonate de părinţi (FOTO)
Gestul lor este unul de laudă. Câțiva angajați ai Inspectoratului de Poliție Fălești, împreună cu șeful și șeful-adjunct, s-au deplasat în localitatea Risipeni, Fălești, pentru a trezi speranță în sufletele a doi copii lăsați în voia sorții de proprii părinți.
Este vorba despre două surori, care au fost plasate la Centrul Comunitar de Asistență Socială "ProSperare". Una dintre fetiţe se numeşte Anastasia şi are 4 anișori, iar sora ei mai mică, Tatiana s-a născut prematur, și la vârsta ei de 6 luni cântărește doar 5 kg. Ea este alergică la mâncare și necesită o alimentație specială, care este destul de costisitoare.
"Deplasându-ne la centru, am fost întâmpinați cu căldură de câteva doamne, care s-au dovedit a fi persoanele, în grija cărora se află aceste două fetiţe. Am avut misiunea de a transmite, din partea întregului efectiv, atât produsele alimentare, hăinuțele și jucăriile, cât și urările de bine și gândurile bune pentru acești copii, cât și pentru personalul de la centru", au precizat reprezentanţii IP Făleşti.
În acest sens, IP Fălești solicită persoanelor care nu au rămas indiferente și vor să întindă o mână de ajutor acestor copii, să se adreseze la Serviciul Gardă al IP Fălești 0259-2-26-33 sau să se deplaseze direct la Centrul Comunitar de Asistență Socială "Prosperare".