GESTUL IMPRESIONANT făcut de un poliţist pentru o bătrânică de 75 de ani
O femeie de 75 de ani a mers până la o benzinărie pentru a pune combustibil de 3 dolari. Un polițist a auzit cererea bătrânei și a surprins-o printr-un gest emoționant.
Întâmplarea a avut loc pe 31 august, la o benzinărie din Detroit, SUA. Delores Marotta a vrut să-și umple rezervorul cu benzină în valoare de 3 dolari, dar după ce a auzit suma mică pe care femeia vrea să o folosească, ofițerul Todd Bing a intervenit, potrivit cnn.com, citează libertatea.ro.
Bărbatul i-a spus lui Delores să aștepte în mașină în timp ce el i-a pompat benzină de încă 20 de dolari în rezervor. Cei doi au început să vorbească și femeia i-a mărturisit ofițerului că soțul ei, James, murise în anul 2015. De atunci ea se chinuie să-și plătească taxele, să cumpere de mâncare și să pună benzină în mașină pe care i-a dat-o fiica ei.
Polițistul veteran a declarat că gestului lui a fost doar un simplu act făcut de un cetățean către un altul. "Era exact ce trebuia să fac. Ofițerii fac astfel de lucruri bune tot timpul", a spus Bing pentru CNN.
Momentul în care ofițerul vorbește cu Delores a fost surprins de proprietarul benzinăriei, Seth Kasyouhanan. Acesta i-a anunțat pe cei doi că va pune imaginea pe Facebook. De atunci, postarea a fostr distribuită de mai mult de 21.000 de ori.