Gheizerul cu cel mai înalt jet de apă din lume a erupt pentru a cincea oară în acest an
Gheizerul Steamboat din Parcul Naţional Yellowstone din Statele Unite a erupt duminică pentru a cincea oară în acest an, eveniment ce marchează o nouă perioadă a activităţii acestuia, după cum au declarat oamenii de ştiinţă citaţi de agenţia Xinhu, scrie digi24.ro.
Asociaţia pentru observarea şi studiul gheizerelor a confirmat erupţia printr-un mesaj publicat duminică pe Facebook, adăugând că aceasta a debutat la primele ore ale zilei.
Gheizerul, un fenomen geologic rar ce se petrece doar în câteva locuri de pe Pământ, erupe când magma încălzeşte gazele şi apa dintr-un rezervor natural subteran.
Gheizerele aruncă în atmosferă coloane de apă care pot persista câteva minute, urmate de jeturi de aburi care pot continua timp de mai multe zile.
Steamboat este gheizerul activ cu cea mai înaltă erupţie din lume. Acesta poate expulza în atmosferă coloane de apă care pot ajunge până la 91 de metri.
După ce a fost inactiv timp de nouă ani Steamboat s-a trezit recent la viaţă. Prima erupţie din 2014 până în prezent a avut loc la jumătatea lunii martie, eveniment urmat de alte două erupţii similare, în aprilie şi la 4 mai.
Bob Smith, profesor în cadrul Universităţii din Utah, care studiază gheizerele din Yellowstone de 61 de ani, a declarat la radioul public NPR (National Public Radio) din Statele Unite că aceste erupţii sunt neobişnuite, deoarece s-au produs într-un interval de timp scurt adăugând că nu a mai văzut niciodată ceva asemănător.
Deşi nu cunosc motivul care a stat la baza erupţiilor Steamboat, cercetătorii au declarat că este improbabil ca gheizerul să indice o erupţie catastrofică a supervulcanului aflat sub Parcul Naţional Yellowstone care se întinde de-a lungul a trei state, Wyoming, Montana şi Idaho.
Supervulcanul din Yellowstone a erupt ultima oară în urmă cu 70.000 de ani.
- SUA îşi inaugurează ambasada la Ierusalim. Ceremonia, boicotată de diplomaţii străini acreditaţi în Israel
- Poliţia din Statele Unite investighează încă un accident provocat de un autoturism Tesla
- Coreea de Sud a depus o plângere la OMC împotriva deciziei SUA de a impune tarife de import
- Mii de palestinieni protestează în ziua inaugurării ambasadei SUA la Ierusalim: 37 de morţi şi 1.000 de răniţi