Ghenadi Onişcenko: Vinurile moldoveneşti nu vor fi supuse niciunui embargo
Vinurile moldoveneşti nu vor fi supuse niciunui embargo. Declaraţia a fost făcută chiar de şeful Serviciului Sanitar de Stat al Federaţiei Ruse, Ghenadi Onişcenko. Cu toate acestea, şeful "Rosspotrebnadzor" s-a arătat îngrijorat de înrăutăţirea constantă a calităţii vinurilor moldoveneşti.
Onişcenko a mai declarat pentru agenţia de presă "Interfax" că vinul din Moldova îi trezeşte sentimente de nostalgie.
În opinia sa, din cauza iresponsabilităţii autorităţilor de la Chişinău, ramura vitivinicolă din Moldova se află într-o situaţie degradantă.
În 2010, Rusia a rebutat peste două milioane de litri de vinuri şi divinuri moldoveneşti. Tot anul trecut, şeful "Rospotrebnadzor" a mai spus că vinul moldovenesc este bun pentru vopsit gardurile.