Ghenadie Ivaşcenco: Nu avem o boicotare a CMC, avem doar prima şedinţă care nu a avut loc
Inivitaţii emisiunii Fabrika din această seară au presupus că boicotajul din partea PL a şedinţei Consiliului municipal Chişinău va fi calificat ca o acţiune negativă de chişinăuieni, mai ales că s-a vehiculat mult cum va colabora primarul Dorin Chirtoacă cu reprezentanţii CMC, unde majoritatea o deţin comuniştii.
"Iată primul pas, este un pas negativ, primarul nu s-a prezentat, consilierii la fel, a fost ales de electoratul din Chişinău, unde este stima faţă de locuitorii Capitalei?", a specificat reprezentantul PCRM în instanţe Pavel Midrigan.
Consilierul municipal al PLDM Ghenadie Ivaşcenco, a ţinut totuşi să explice că această acţiune nu este decât o simplă absenţă a AIE de la prima şedinţă: "Nu avem o boicotare, avem doar prima şedinţă care nu a avut loc".
"Noi nu am avut motive ca să lipsim de la şedinţă şi chiar dacă veneam, aceasta nu putea avea loc din lipsă de cvorum, colegii noştri după cum bine ştiţi nu s-au prezentat, cred că situaţia va fi remediată", a precizat Ivaşcenco.
Acesta a lăsat să se înţeleagă că, în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană există probleme, dar totuşi s-a facut acest pas pentru a nu supăra colegii.
Politicianul Iurie Roşca este nedumerit de ce Dorin Chirtoacă nu vrea să aibă o tactică pozitivă. "Cred că Chirtoacă nu ar fi trebuit să absenteze de la şedinţă şi să se bâlbîie din cauza lui Ghimpu. Dorin Chirtoacă este o persoană apreciabilă, el trebuie să vină cu un plan bun, să vină cu soluţii referitor la aplanarea problemelor locuitorilor Capitalei, aşa încât să-i facă pe alţii să roşească", iată cum a explicat politicianul boicotajul de azi.
"CMC trebuie să activeze. Chirtoacă nu este numai al PL, dar al întregului oraş, nu la limită. Organul deliberativ trebuie să funcţioneze", a mai adăugat Roşca.
Analistul politic, Igor Boţan presupune că ceea ce se întâmplă este nihilism juridic: "Ghimpu a facut declaraţii publice şi a spus că dacă AIE nu va vota de ce are el nevoie, va bloca unele acţiuni. Iată şi explicaţia, cred că Ghimpu vrea ca AIE să voteze atribuţiile primarului".
Amintim că şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, de astăzi, 15 iulie, a fost amânată pentru ziua de luni, 18 iulie, din cauza aleşilor locali din partea PL.
Politică
- Liliana Palihovici: Decizia de a-l susţine pe Dorin Chirtoacă a influenţat rezultatul PLDM la alegeri
- Comuniştii au luat-o înaintea legii și s-au întrunit într-o şedinţă de lucru la Primărie
- Ediţie specială cu Igor Boţan, Iurie Ciocan, Sergiu Palihovici, Oleg Cernei: Renumărarea voturilor pentru CMC
- Comuniştii din Consiliul Municipal Chişinău şi-au ales şeful
- Boicot la CMC. Consilierii liberali nu vor să participe la şedinţă. Întrunirea a fost amânată