Gheorghe Bălan a avut o întâlnire cu noul Ambasador al Regatului Unit în Moldova. Ce teme au fost abordate
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut astăzi, 7 noiembrie, o întrevedere cu noul Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S. Lucy Joyce.
Cu acest prilej, vicepremierul i-a adresat felicitări doamnei L. Joyce şi urări de succes în exercitarea mandatului său de înaltă responsabilitate.
Interlocutorii au apreciat nivelul înalt al dialogului politic moldo-britanic, exprimând concomitent, interesul major pentru consolidarea şi dezvoltarea continuă a relaţiilor bilaterale între cele două state.
De asemenea, a fost menţionată orientarea Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european şi eforturile pe care le depune ţara în vederea promovării reformelor care conduc la apropierea de UE.
Dialogul a cuprins şi problematica transnistreană. Gheorghe Bălan a subliniat obiectivul ferm al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova de a identifica o soluţie durabilă în cadrul procesului de negocieri, care să prevadă un statut juridic special pentru regiunea transnistreană, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
În context, vicepremierul a informat Ambasadorul despre priorităţile Executivului la compartimentul "Reintegrarea țării și consolidarea statalității" şi angajamentele pozitive asumate de a sprijini populaţia din raioanele de est ale ţării, prin extinderea pe întreg teritoriul Republicii Moldova a spaţiilor unice (juridic, economic, social, vamal etc).
Au fost trecute în revistă evoluţiile înregistrate pe parcursul anului curent în procesul de negocieri, precum şi principalele probleme ce figurează pe agenda dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.
E.S. Lucy Joyce a mulţumit vicepremierului pentru convorbire şi a menţionat, totodată, că Marea Britanie rămâne în continuare un partener sigur al ţării noastre, care va continua să acorde suportul necesar, inclusiv în procesul de reintegrare a ţării.
Politică