Gheorghe Duca va putea candida pentru al treilea mandat consecutiv la cârma Academiei de Ştiinţe
Embed:
Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, va putea candida pentru al treilea mandat consecutiv la cârma instituţiei. Comisia parlamentară cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media a dat, astăzi, un aviz pozitiv în acest sens. Decizia finală urmează să o ia, însă, Legislativul.
Termenul de depunere a dosarelor pentru înscrierea în cursa pentru funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe se încheie pe 17 februarie.
Deocamdată, niciun candidat nu s-a înscris în cursă. Noul şef urmează să fie ales de cei 177 de membri ai Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei.