Gheorghi Ovseannicov va juca în sezonul următor la Dacia Chişinău
Nebunia transferurilor continuă în fotbalul moldovenesc! Internaţionalul moldovean, atacantul Gheorghi Ovseannicov va juca în sezonul următor la vicecampioana Moldovei, Dacia Chişinău. Despre aceasta a anunţat site-ul oficial al Olimpiei Bălţi.
Fotbalistul, care în sezonul trecut a evoluat la Rapid Ghidighici, a fost împrumutat de Olimpia Bălţi la Dacia. Ovseannicov a jucat 20 de meciuri pentru naţionala Moldovei şi a marcat două goluri.
De-a lungul carierei, atacantul a jucat la Lokomotiva Bălţi, Olimpia, FC Cracovia din Polonia, Sunkar din Kazahstan şi Hapoel Rishon Lezion din Israel.
Totodată, Dacia i-a împrumutat de la Olimpia pe atacantul ucrainean Iuri Şevel şi mijlocaşul din Guineea, Ibrahima Camara.
În acelaşi timp, "lupii-galbeni" l-au cedat la FC Tiraspol pe fundaşul Dumitru Popovici.