Gheretele de pe strada Mihai Viteazu vor fi EVACUATE
Fără gherete în perimetrul străzilor Mihai Viteazu intersecţie cu bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt. Viceprimarul Nistor Grozavu a emis o dispoziţie prin care le cere agenţilor economici să evacuze chioșcurile în cel mai scurt timp.
În cazul în care antreprenorii nu se vor conforma, peste două săptămâni gheretele vor fi evacuate forţat.
De la începutul acestui an au fost ridicate 157 de unităţi comerciale. Pentru asta, din bugetul municipal au fost cheltuite peste 215 mii de lei, iar autorităţile spun că nu se opresc aici. Până la sfârşitului anului urmează să fie evacuate încă aproape 200 de gherete.
Chioşcurile au început să fie demontate după ce candidatul independent Silvia Radu, în timp ce ocupa funcţia de primar interimar al Capitalei, a dat indicaţii ca toate unităţile comerciale neautorizate să fie ridicate.