Ghid de bune maniere în străinătate: Ce să NU faci când te afli în Portugalia
Cultura portugheză a fost în mare măsură influențată de poziția dominantă a Bisericii Catolice și a valorilor creștine tradiționale. Această influență se reflectă încă în societatea portugheză modernă. Portughezii sunt oameni tradiționalişti și conservatori. Ei nu acceptă cu ușurință inovația și schimbările radicale, atât în comunitate cât și în familie. De aceea, e bine să ştii ce să faci şi ce nu trebuie să faci când te afli în Portugalia, scrie rtv.net.
La masă, nu mânca cu degetele dacă nimeni nu mai face asta. Foloseşte cuțitul și furculița, chiar dacă un fel de mâncare ţi se pare că ar putea fi mâncat doar cu furculiţa (ex. cartofii prăjiţi). Nu te linge pe degete, oricât de delicios a fost sosul. Șervețelul de masă ar trebui să fie pus pe genunchi, nu sub bărbie.
Evită să stai cu spatele la cineva din grupul în care eşti (de exemplu, o persoană care stă lângă tine la masă). Dacă trebuie să faci acest lucru, cere-ţi scuze mai întâi.
Atunci când eşti la o întâlnire mai formală sau într-un loc public, nu e politicos stai prea neglijent pe scaun, să îţi pui picioarele pe mobilier etc, ci trebuie să ai o postură decentă.
Atunci când eşti invitat la cineva acasă pentru cină, este politicos să aduci flori, bomboane de ciocolată de bună calitate sau prăjituri pentru gazdă. Nu aduce vin, decât dacă știi ce vinuri preferă gazdele. De asemenea, nu oferi niciodată 13 flori, pentru că se crede că numărul 13 aduce ghinion. Nu oferi flori roşii gazdei, pentru că roşu este culoarea revoluţiei.
Felul în care arăţi este foarte important în societatea portugheză, mai ales în orașe. Oamenii sunt în pas cu moda și cred că hainele indica statutul social și succesul. Ei se mândresc când poartă haine de calitate. Nu purta pantaloni de trening pe stradă, colanţi, maieuri sau orice obiect vestimentar care arată ieftin sau neîngrijit.