Ghimpu: Azi sau mâine vor fi eliberaţi din funcţii unii miniştri
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, declară că în următoarele două zile vor fi emise câteva decrete ce ţin de eliberarea din funcţie a unor miniştri. Acestea au fost spuse în contextul în care şeful liberalilor consideră ilegal proiectul de lege privind lărgirea atribuţiilor Guvernului şi cel privind extinderea împuternicirilor premierului interimar.
"Ştiu că după adoptarea legii cu privire la Guvern, pentru a da drepturi depline unui Cabinet de miniştri demis, la fel ca şi premierului interimar, azi sau mâine vor fi emise decrete ce ţin de eliberarea unor miniştri. Îi sfătui pe cei de la Guvern să se liniştească. Ei ştiu că aceste legi contravin Constituţiei. În Legea Supremă se stipulează clar care sunt atribuţiile Guvernului după demitere. Parlamentul nu este în drept să modifice legea. Atribuţiile Executivului sunt stabilite de Constituţie", a menţionat liderul PL.
Totodată, Mihai Ghimpu a spus că totul va fi legal doar dacă va fi modificată Constituţia: "Dacă vrei să dai alte împuterniciri Guvernului, trebuie să modifici Constituţia. Curtea Constituţională urmează să examineze aceste sesizări ale noastre şi vom vedea rezultatul. Este ruşinos pentru Moldova să ajungem în această situaţie.
Publika.md aminteşte că Parlamentul a modificat legea cu privire la Guvern, pentru a da drepturi depline unui Cabinet de miniştri demis, la fel ca şi premierului interimar. Potrivit modificărilor votate de comunişti şi liberal-democraţi, Guvernul demis are aceleaşi atribuţii ca şi un Guvern funcţional. Aceasta în condiţiile în care articolul 103 din Constituţie prevede că Guvernul demis îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice.
Menţionăm că la şedinţa de astăzi a Guvernului prim-ministrul desemnat, Iurie Leancă, l-a demis pe şeful Moldsilva, Ion Cebanu.