Ghimpu: Când n-ai funcţii, atunci înţelegi ce înseamnă lege
Partidul Liberal este în aşteptarea unui răspuns de la colegii săi de Alianţă, în vederea obţinerii funcţiei de speaker sau procuror general, conform acordului de constituire a AIE. Cel puţin aşa susţine preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4.
"Această problemă se discută la Consiliul AIE. Partidul Democrat nu poate deţine două funcţii. La şedinţa următoare aşteptăm răspuns. Eu cred că noi o să găsim o soluţie. Înţelegem că trebuie sa păstrăm Alianţa, ca să nu revină comuniştii, dar nu suntem Maica Tereza", a menţionat Ghimpu.
Acesta susţine că nu cere mai mult, decât îi aparţine. "Când n-ai funcţii atunci înţelegi ce înseamnă lege. Noi vrem ceea ce ne aparţine, ca parte a actului de guvernare. Este Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei şi Procuratura Generală. În afară de aceste instituţii, noi nu avem pârghii ca să luptăm cu corupţia, contrabanda şi toate celelalte", a explicat liderul PL.
Totodată, preşedintele liberalilor este convins că lucrurile s-au ţesut aşa ca Ghimpu să nu ajungă speaker. "Eu am dovezi, dar nu vreau să spună lumea că plâng după funcţie. Noi am putut să-l alegem pe Lupu preşedinte şi totul avea să fie conform acordului AIE. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că a fi la guvernare presupune a avea funcţii", a conchis politicianul.