Ghimpu: Corpul de Control al premierului va merge împreună cu TIR-ul cu ţigări de contrabandă
Discutând despre proiectul de institure a Corpului de Control al prim-ministrului, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, mai în glumă, mai în serios, a spus că pachetul de legi care vizează crearea acestei instituţii "va merge împreună cu TIR-ul plin de ţigări, care a fost reţinut la vamă, pentru contrabandă".
"Proiectul va merge împreună cu tirul cu ţigări de contrabandă. Noi nu suntem la piaţă, pentru a vinde", a spus Mihai Ghimpu.
Amintim că, astăzi, un tir încărcat cu sute de mii de pachete de ţigări a trecut de vama moldovenească, însă nu şi de cea română. TIR-ul a fost descoperit de poliţia română, în Vama Albiţa.
Potrivit actelor, şoferul autocamionului transporta borcane şi avea ca destinaţie Macedonia. Bărbatul deţine atât cetăţenia Republicii Moldova, cât şi a României.
- Scăpat de vama moldovenească, prins de români. Un tir din Moldova, reţinut cu sute de mii de pachete de ţigări (VIDEO)
- Neînţelegeri în AIE: PLDM insistă pe instituirea corpului de control pe lângă premier. Ghimpu: Nu avem consens VIDEO
- Baliţchi despre tirul cu ţigări din Moldova, reţinut de români: A fost O TENTATIVĂ de contrabandă