Ghimpu despre cine sau ce îi nemulţumeşte pe liberalii care cer reformă LIVE TEXT, Fabrika
(UPDATE 22.50) Mihai Ghimpu: Există uşă deschisă cu foştii aliaţi, dar pe uşa asta nu trebuie să iasă Filat sau să intre. Cum să apăr eu mai deprate Alianţa dacă Filat e în frunte? Această opoziţie nu noi am decis-o, ci Filat când a distrus AIE. Vine la şedinţă Filat şi zice: Sunt două hotărâri, a PLDM că Filat e premier şi a PL că e împotrivă, vă propun să mergem la anticipate, dar să nu ne atacăm. Şi l-am, întrebat: nu am înţeles, tu tot cu ideea de anticipate mergi? Legile nu sunt veşnice, dar deciziile partidului cu atât mai mult. Spune că te-au folost, că ai greşit şi am să te cred şi mergem mai departe. El nu, s-a ridicat şi au plecat. Îmi pare rău că, cu atâta chin, săracii, nu ştiu cu cine să se ducă, mă uit şi la ai mei care au plecat şi la cei care au venit ân politică şi într-un an au opţinut 34 de mandate, chiar nu vă pasă de oameni? Vom vota chiar şi din opoziţie pentru tot ce ţine de integrare europeană, dar vom fi foarte duri faţă de contrabandă, fie în opoziţie sau la putere am să lupt pe viaţă şi pe moarte cu contrabanda şi corupţia.
(UPDATE 22.45) Mihai Ghimpu: Cum să vină ei să spună că sunt reformatori şi să fie Chirtoacă preşedinte? L-am luat pe unul de pe banca masterazilor, l-am ajutat, l-am făcut asistent de deputat şi la o şedinţă mi-a zis: dvs trebuie să plecaţi domnule Ghimpu. Şi i-am zis: stai bre, că eu ţi-am dat de lucru. Fac un apel către tineri: dragi tineri, nu se vor schimba lucrurile în Moldova dacă veţi sta şi veţi aştepta, iată de ce vă chem să intraţi în politică, să schimbăm lucrurile, că aşa cum Moscova punctează fiecare pas al nostru, nu o să scăpăm de mizerie. Apropo de Chirtoacă, uitaţi-vă cât e de urât, ei îl văd în frunte, de parcă ar fi nepotul lui Hadârcă sau al Anei Guţu. L-am sunat o dată, dar nu a răspuns. Au procedat hoţeşte, ca bolşevicii, au hotărât să dea lovitura când nu eram acasă. Sunt nişte laşi, trădători, năuciţi şi prăpădiţi. Nu au avut curaj să spună: domnule Ghimpu, iată noi suntem 10-20, considerăm că trebuie să plecaţi, au procedat ca nişte hoţi.
(UPDATE 22.39) Mihai Ghimpu: Iată Corina Fusu a muncit pentru partid, e consilier din 2007. Niciodată să nu deschideţi poarta unor oameni din drum cărora le miroase a mâncare bună. Lui Hadârcă chiar i-am spus: nu e bine să fii preşedintele fracţiunii, că nu lucrează deputaţii. Cojocaru Vadim, şulai, bulai, să treacă ziua şi să vină noaptea, la toţi le-am spus că nu vor trece, s-au adunat şi nemulţumiţii. Greşeala mea care a fost în 2005, când Chirtoacă şi Catan erau prim-vicepreşedinţi, am lansat ideea să vină tineri în partid. Cel mai bine e să mergi cu cei care au fost cu tine şi la greu. Eu le-am spus: dragii mei, înţeleg că e dureros pentru 100 de oameni, dar nu înseamnă statul, ţara şi poporul. Dacă nu dau comuniştii Guvernul acesta jos în jumătate de an, nu ştiu cine o să fiu eu. Lui Filat i-am zis: le-ai pus în palma comuniştilor atâta cât nu erau ei să strângă ani la rând în sudoarea frunţii.
(UPDATE 22.30) Mihai Ghimpu: Hadârcă nu are nimic cu liberalii. Ştiam că o duce greu şi l-am chemat, deodată nu vroia şi i-am zis să nu mai fie aşa modest. Eu aşa cum sunt, mai aprins, mai stins, am ridicat un partid care a oprit comuniştii. Aşa sunt moldovenii, invidioşi, nu spun că sunt cheie de biserică. A murit pentru mine Hadârcă, pentru totdeauna, câte am făcut pentru acest om, nici nu vreau să îl aud, nici să îl văd. Nu mai iau de aceştia. Partidele politice sunt o şcoală. Unde cresc demnitarii de stat? De acum înainte nu mai nimereşte pe lista partidului nimeni din afară. Mi-au lăudat-o pe Guţu că e deşteaptă, că e frumoasă, i-am luat şi perle, am apreciat-o şi să vină ea să îmi spună, e clar din numele cui a vorbit, un businessman care s-a lipit de Filat.
(UPDATE 22.22) Mihai Ghimpu: De ce anume despre reforme când e votat Filat? Înseamnă că i-a cumpărat, poate nu sunt trădători, poate sunt rătăciţi, poate i-au manipulat, deoarece acolo sunt un cap, două care au lucrat. Atrag atenţia celor care au fost tărăciţi de persoanele mari de la Chişinău, că ei pot avea probleme în teritoriu. L-am chemat pe Chitoroagă, viceministru al Agriculturii, e preşedintele filialei Călăraşi, şi i-am spus: întoarce cele 10 mii pe care le-ai luat de la un om, că altfel te dau la dubă. O să îşi muşte coatele. Nu mă doare plecarea asta, dar această trădare loveşte în valorile democratice.
(UPDATE 22.17) Mihai Ghimpu: Şi aici a pornit supărarea, cum spunea şmecherul Hadârcă, dacă nu vorbeam eu în Parlament, nu se schimbau lucrurile. De atunci s-a pornit scenariul împotriva PL şi a mea. Domnilor, pune-ţi-vă pofta în cui, salvatori ai PL. Partidul eu l-am menţinut, l-am luat de la zero şi v-am adus şi v-am pus în scaun şi în maşini, nimeni nu îl va lua numai dacă mă împuşcă. Voi va-ţi lipit mereu de cei care au lucrat. Mâine e convocat Consiliul Republican. De acolo lipseşte Bodrug, căruia i-am încredinţat partidul. Le aducem la cunoştinţă decizia şi La Revedere, îi dau afară, nici nu poate fi vorba, avem statut de membru, nu s-au adunat nemulţumiţii. Nu am să permit ca nişte oportunişti care s-au gândit să rămână în funcţie să distrugă PL. Cu miniştrii, viceminiştrii să vedem ce va fi mai departe. Sper să fie AIE 3 fără Filat, cu un alt premier. Pe viceminiştri îi pot retrage. La prima etapă vom lua decizie politică. I-a invitat şi pe ei şi mâine vom lua decizia faţă de aceşti mari liberali ai Europei şi întregii lumi. Guţu habar nu are ce înseamnă partid, dar în afară de cunoştinţe e plină şi de orgoliu, mai mare individualist nu am avut. Ana trăsneşte, trânteşte cum crede ea. Fel de fel de lenoşi, vin şi mănâncă răsărită, caută numai să le dea cineva funcţie de ministru, deputat. De câte ori m-am certat cu ei: deputaţii nu ies în teritoriu, de ce dară aţi acceptat mandatul de deputat? De când vorbesc să ne apucăm de lucru. Eu chiar le mulţumesc că s-au dus, că veneau la şedinţă şi stăteau ca o icoană.
(UPDATE 22.09) Mihai Ghimpu: Filat nu va fi premier şi slavă Domnului, că altfel moare integrarea europă şi pierdem alegerile, lumea nu va vota niciodată un corupt. Sunt convins. Vreau să văd cum va vota PD, care l-a dat jos. Şi eu am suferit din cauza PD, pentru că ţineam cu Alianţa. Şi ţin minte când a venit PLDM cu iniţiativa de a da jos prim-vicepreşedintele Parlamentului şi am înţeles că e gata. Convoc consiliul AIE şi le spun că votarea voastră cu PCRM înseamnă că eliberaţi şi pe PD să voteze cu comuniştii. Vă rog, vă implor să punem la vot. Şi Streleţ se ridică şi pleacă cu toată fracţiunea. Şi am înţeles că e sfârşitul AIE. L-am întrebat pe Filat de mii de ori: De ce ai distrus AIE, de ce ai gâtuit un copil de 3 ani care a fost aşteptat de 20 de ani? Aşa că PD-ului nu îi va fi uşor să îl voteze. Şi preşedintelui i-am atras atenţia: cum poţi propune un candidat pe care l-a demis Parlamentul?
(UPDATE 22.00) Mihai Ghimpu: E statut la noi, Congresul, ei au pregătit o presiune asupra mea ca să votez Filat şi dacă nu, au crezut că Marinuţă va fi un bun preşedinte. Sunt deputaţi pierdanţi, Gherasim stă cu dosar penal la CNA şi mizează că va ocupa loc la Ministerul Transporturilor.
(UPDATE 21.50) Mihai Ghimpu: Lucrurile au început când eram la Bruxelles şi în ziua când trebuia să votăm moţiunea, s-a apucat Ana Guţu să îl spele pe Filat, Hadârcă a spus că trebuie să fim neutri. M-am certat cu ea, ca la târg. Ea mi-a zis: Dvs mai încetiniţi să mai scrieţi pe blog. Eu am adus-o în partid, eu sunt preşedinte. Şi de aici s-a pornit, a umblat ca mâţa, ca dihorele, ca şoarecele. Şi eu trebuia să plec în Liban şi când colo aflu şi amân biletul. Şi am făcut şedinţa de azi şi le-am spus că nu putem vota Filat, nu că mă fac cu el cumătru, dar dacă pui în fruntea Guvernului un corupt, care a distrus BEM, a corupt FISC, cum câştigăm noi alegerile viitoare? Badea Petrea a omul care dirijează lucrurile la comanda Kremlinului şi l-a prins în capcană şi pe Filat. Azi două şedinţe, ieri una şi nicio vorbă. Le-am spus: dacă îl vedeţi pe Chirtoacă în fruntea partidului, discutaţi cu el, sincer. Ei ştiu foarte bine că Dorin nu va accepta. Dorin Chirtoacă are trei partide fiind primar general. Nu e uşor să conduci cu Primăria, Capitala. I-am propus în 2009, după alegerile din iulie când am format AIE 1, unul şi-a ales funcţia de preşedinte, altul pe cea de speaker. Dorin a zis nu, am o datorie faţă de cetăţeni şi rămân. PL e un partid pe care nu poate să îl trăsnească cine şi cum vrea, nişte încrucişaţi, au trăsnit, au băgat cuţitul în inima partidului, care nu place Moscovei. Au băgat cuţitul în inima românismului.
(UPDATE 21.42) Mihai Ghimpu: Nişte oameni, bate vântul şi se adună mult şi e un miros neplăcut şi vine o ploaie şi apoi e aer curat, aşa mă simt eu acum. Pe Marinuţă, a venit, l-a adus cineva acolo, l-am făcut ministru, general, l-am pedepsit pentru nişte lucruri murdare. Ministrul Mediului, l-am adus de la Cimişlia, lucra acolo cu muştele, arunca pesticide. Acum, când am fost atacaţi, l-am chemat să se lămurească, şi a zis că nu poate. Vacarciuc a vrut să fie la Minsterul Tineretului. E bun, dar nu de ministru, ca Ţâcu. Voi ştiţi să mergeţi numai prin subsoluri, pe la bar, slavă Domnului că am scăpat de aceştia care numai cu gândul la pahar, la beciuri şi la vânătoare. Arhire e mai vechi, din front, nu am înţeles trădarea lui, dar ştiu că a vrut la Apele Moldovei, dar eu am fost împotrivă pentru că a greşit. Cojocaru în general vine la partid şi întreabă la fete dacă este coniac prin frigider. Saharneasnu nici nu am înţeles, zău, l-am ajutat cu bani la Vocea Basarabiei, şi acum, că nu au ce mânca. Unde o să se simtă ei mai bine dacă le-a fost greu cu mine? Lângă Dodon şi Mişin? Ăştia sunt europeni?
(UPDATE 21.37) Mihai Ghimpu: Unii au primit ofertă de la Moscova şi nu au putut refuza. Ori bagi cuţitul în inima lui Ghimpu acum ori te scoatem să te vadă lumea. Federaţia Rusă are pe 100 de ani oameni să-i imnfiltreze în partide şi când va trebui să bage cuţitul. Eu azi trebuia să fiu în Liban, au pregătit în lipsa mea şi a lui Chirtoacă. Capul tuturor relelor în RM e Petru Lucinschi şi Hadârcă e omul lui, nu am crezut. Nu am crezut niciodată că va face aşa. Aşa cum Ana Guţu, ne-am înţeles că nimeni nu mai iniţiază proiecte înainte de a discuta la partid, ea a lansat două proiecte foarte importante? De ce, ca în ziua în care să vină cu două cuţite sau cu briliantele la gât pe care le-am făcut eu cadou, dî-le jos, Ana. Ea vorbeşte în numele altcuiva. Mi-i jale de ei, mâine unii o să se trezească.
(UPDATE 21.32) Mihai Ghimpu: Mai mult cred că a fost vinerea proştilor şi a trădătorilor. Cum poţi vorbi în numele PL când ai venit atunci când ţi-am dat mandat de deputat? Ei nu au participat la crearea PL, sunt oportunişti,dacă erau responsabili... Faptul că l-au pus în faţă pe Chirtoacă demonstrează că li-i ruşine să nu vadă lumea toată porcăria lor. Am avut azi de două ori şedinţa fracţiunii şi nu au zis nimic. Eu ştiam de ieri, sunt oameni care nu au mers cu ei, sunt care au participat şi au semnat, apoi şi-au dat seama şi au venit. Ei majoritatea sunt veniţi în perioada când am devenit partid de guvernământ sau după ce am câştigat Primăria. La şedinţă le-am pus trei întrebări. Lui Hadârcă aşa cum îi place, să stea ani întregi să nu facă nimic, dar să iasă odată să o facă pe marele academician. Le-am spus: dacă vă interesează cauza eruopeană, de ce mă presaţi pe mine? Eu am distrus AIE2? De ce nu aşteptaţi decizia finală a PD? Puteţi nimeri ca nişte proşti într-o căruţă, să vă duceţi la fundul gropii.
(21.27) Necesitatea de a reforma partidul este un argument des folosit de către cei care decid să părăsească formaţiunea politică. Dovadă este Partidul Comuniştilor, părăsit pe rând de gruparea lui Igor Dodon, Vadim Mişin şi deputatul Sergiu Sârbu.
Se pare că acum a venit rândul Partidului Liberal. 7 deputaţi, miniştri şi viceminiştri, lideri ai organizaţiilor teritoriale au decis să folosească acelaşi scenariu şi să ceară o reformă. De ce anume acum vin cu această iniţiativă? Ce sau cine îi nemulţumeşte? Liderul sau oferta politică? Răspunsurile la aceste întrebări le aflaţi astăzi, la Fabrika.
Invitaţii din această seară sunt preşedintele PL, Mihai Ghimpu şi expertul constituţionalist Vitali Catană.
- EXCLUSIV! Ghimpu are "trădători" în partid care ar putea să-l voteze pe Filat premier. AFLĂ despre cine este vorba VIDEO
- Exclusiv! Cum a reacţionat Mihai Ghimpu la propunerea membrilor PL de a-l promova pe Dorin Chirtoacă la conducerea partidului
- Corina Fusu şi Valeriu Munteanu: Este o trădare organizată din timp